Conecteaza-te cu noi

Politica

Iohannis anunță creșterea bugetului apărării de anul viitor: „România va mări bugetul Armatei de la 2% la 2,5%“

Published

on

Președintele României, Klaus Iohannis, se află, astăzi, la Constanța, pentru a celebra Ziua Marinei. Cu această ocazie, șeful statului a vorbit de amenințarea Rusiei și de planurile de înzestrare a Armatei.

„Mă bucur că suntem iar împreună pentru a celebra această mare sărbătoare, Ziua Marinei Române. 15 august vă este dedicată dumneavoastră, celor care v-ați clădit o carieră în slujba marinei militare și civile. Vă salut cu multă căldură și vă urez „La mulți ani!”, dragi marinari! În această zi deosebită, aprecierea și recunoștința noastră se îndreaptă către dumneavoastră, cei care purtați cu demnitate și curaj drapelul tricolor pe mările și oceanele lumii.

Tenacitatea, dârzenia, rezistența și spiritul de sacrificiu de care dați dovadă fac din profesia de marinar una deopotrivă onorabilă și dificilă. A fi marinar este mai mult decât o meserie, este un stil de viață care presupune multe sacrificii, dar și nenumărate satisfacții și împliniri. În aceste momente aniversare, vă îndemn să aducem un omagiu eroilor mărilor și oceanelor care și-au dedicat viața apărării României și s-au jertfit sub pavilionul național!

Ne aflăm pe țărmul Mării Negre, la numai câteva sute de kilometri distanță de războiul nedrept și brutal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict armat pe care mulți nu îl mai credeau posibil în Europa vremurilor noastre. În ultimii ani, am acționat constant și decisiv pentru ca regiunea Mării Negre să fie recunoscută drept una de interes major pentru comunitatea euroatlantică, pe măsura importanței sale geostrategice de hotar al Alianței Nord Atlantice și al Uniunii Europene. Iată că Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitatea euroatlantică, așa cum am afirmat răspicat împreună cu ceilalți aliați în Conceptul Strategic al NATO, pe care l-am aprobat la Summitul istoric recent desfășurat la Madrid. O demonstrează nu numai vizibilitatea fără precedent a întregii regiuni în care ne aflăm, ci și prezența celor peste 5.000 de militari aliați în România. În câteva luni, țara noastră a devenit un simbol al unității, solidarității și coeziunii care caracterizează Alianța Nord-Atlantică.

Prin activitățile comune desfășurate de militarii români și aliați aici, la Marea Neagră, sub comanda NATO, transpunem în practică angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc și de a apăra împreună valorile democratice care ne unesc. Profit de această ocazie pentru a sublinia din nou aprecierea României pentru prezența în țara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania și Țările de Jos. Găzduim, așadar, o paletă largă de structuri ale Alianței, de la Unitatea pentru Integrarea Forțelor aliate și Grupul de luptă NATO, recent înființat, având Franța ca națiune-cadru, la Brigada Multinațională de la Craiova și Comandamentele Multinaționale de nivel Divizie și Corp de la București și Sibiu. Nu ne vom opri aici. Vom pune în practică deciziile adoptate la Madrid și împreună cu aliații și partenerii noștri vom consolida postura NATO de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre pe termen lung, în condițiile în care Rusia a fost definită la Summitul de la Madrid drept principala amenințare la adresa securității euroatlantice.“, a spus Iohannis.

Iohannis a anunțat luni, de Ziua Marinei, că începând de anul viitor România va crește bugetul Apărării de la 2% la 2,5%.

„Sub umbrela NATO, România beneficiază astăzi de cele mai solide garanții de securitate din istoria sa. Țara noastră va continua să își îndeplinească cu responsabilitate rolul de pilon de stabilitate regional și rămânem ferm și deplin implicați în realizarea angajamentelor asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Astăzi, mai mult decât oricând în ultimele decenii, este necesar un nivel superior de ambiție, inclusiv în domeniul apărării, pentru a face față provocărilor multiple în actualul context extrem de complicat. De aceea, începând cu anul 2023, vom face un efort în plus pentru a crește alocarea bugetară pentru Apărare de la 2% din PIB, cât este în prezent, la 2,5%. Vom utiliza aceste fonduri pentru a accelera înzestrarea și modernizarea Armatei României, inclusiv a Forțelor Navale, și pentru a crește nivelul de pregătire a militarilor noștri, astfel încât să dispunem de o structură de forțe interoperabilă cu cele aliate și mai eficientă, capabilă să asigure apărarea națională și să contribuie la apărarea colectivă, împreună cu aliații noștri din NATO. Nu în ultimul rând, vom continua să acționăm unitar și coordonat în cadrul Uniunii Europene pentru a gestiona efectele multiple și profunde ale războiului din Ucraina, pe care le resimțim cu toții, în viața de zi cu zi, inclusiv în plan energetic și economic.“, a declarat Iohannis.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions