Conecteaza-te cu noi

Politica

Ion Iliescu, diagnosticat cu cancer pulmonar

Published

on

Ion Iliescu

Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a anunțat luni că fostul președinte al României, Ion Iliescu, suferă de o afecțiune pulmonară de natură oncologică, confirmată în urma investigațiilor de specialitate realizate de o comisie medicală multidisciplinară.

În această dimineață, Iliescu a fost supus unei intervenții endobronșice sub anestezie generală, menită să asigure menținerea căilor respiratorii superioare deschise. Reprezentanții spitalului precizează că procedura s-a desfășurat fără incidente, iar starea generală a pacientului rămâne staționară.

Fostul președinte continuă să fie internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare.

Spitalul subliniază că va continua să comunice transparent evoluția stării de sănătate a lui Ion Iliescu, însă atrage atenția că singurele informații oficiale sunt cele publicate în buletinele medicale emise de unitatea sanitară, disponibile exclusiv pe pagina oficială de Facebook a instituției.

„În continuarea acțiunii de informare a opiniei publice în legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență “Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, precizăm următoarele: În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică. În cursul acestei dimineți, sub anestezie generală, a beneficiat de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare. Intervenția a decurs fără incidente. Starea generală rămâne staționară. Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” își reafirmă angajamentul de a comunica transparent informații de interes public pe acest subiect, cu respectarea reglementărilor în vigoare, dar, în același timp, precizează că singurele informații oficiale sunt cele cuprinse în buletinele de informare medicală transmise către opinia publică și publicate pe pagina de Facebook a spitalului. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de toată considerația”, se încheie comunicatul transmis presei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions