“Iubitul meu dușman”, cea mai recentă premieră a Teatrului Național Craiova, se joacă pe scena SEAS 2026. O realitate necruțătoare a societății românești, în regia Geaninei Cărbunariu

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2026 aduce la Constanța unele dintre cele mai apreciate producții ale scenei românești.

“Iubitul meu dușman”, de Gianina Cărbunariu, în regia autoarei, este cea mai recentă producție a Teatrului Național “Marin Sorescu” Craiova. Spectacolul pornește de la o reuniune de familie care, dincolo de aparența unei întâlniri obișnuite, se transformă într-o confruntare cu fantomele trecutului, teoriile conspirației, memoria comunismului și mecanismele dezinformării. Montarea propune o reflecție asupra polarizării societății contemporane și asupra felului în care istoria continuă să influențeze prezentul.

Spectacolul “Iubitul meu dușman” funcționează ca o radiografie necruțătoare și extrem de inteligentă a polarizării din societatea românească actuală. Și textul nu rămâne doar la nivelul realismului cotidian. Tensiunea explodează prin inserții de tot soiul: sufrageria este bântuită fizic de fantome istorice precum Elena Ceaușescu (Romanița Ionescu) sau Jean Pârvulesco (Vlad Udrescu), transformând totul într-un coșmar colectiv, pe jumătate comic, pe jumătate horror.

Personajele (părinți înstăriți vs. părinți care muncesc în străinătate ca îngrijitori ai persoanelor cu nevoie speciale sau șoferi) devin rapid exponenții unor bule sociale complet izolate. Discuțiile alunecă rapid de la banalități la dezbateri violente despre comunism, Revoluția din 1989 și teorii ale conspirației.

Este un spectacol incomod, dar essential pentru România anului 2026. Nu oferă răspunsuri comode, dar pune degetul pe rană și se naște întrebarea: Oare mai este posibil dialogul într-o lume în care fiecare îl vede pe celălalt ca pe un dușman de moarte?

Coordonate

Regie: Gianina Cărbunariu | Scenografie: Adrian Ganea | Muzică: Oscar Ungvári | Regie scenă: Mihai Manea | Sunet: Dan Feneșan | Lumini: Ștefăniță Rezeanu, Marian Tudorache

Video: Florin Chirea, Eduard Sărăcin | Sufleur: Ramona Popa | Producător: Marius Pîrlea

Cu: Iulia Colan, George Albert Costea, Romanița Ionescu, Iulia Lazăr, Cătălin-Mihai Miculeasa, Mircea Mogoșeanu, Roxana Mutu, Raluca Păun, Cosmin Rădescu, Vlad Udrescu, Darius Feraru, Mihai Manea.

IMPORTANT! Spectacolul este programat duminică, 30 august 2026, de la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja Constanța.

Linkuri pentru bilete. Mai sunt câteva disponibile. Hai și tu la SEAS!

https://www.bilet.ro/eveniment/iubitul-meu-dusman-seas-18500-63631

https://www.mystage.ro/bilete/iubitul-meu-dusman-seas-2026-5208/date/43513

Informații oficiale de la Teatru

Tema: În Iubitul meu dușman, Gianina Cărbunariu plasează acțiunea într-o reuniune de familie din ajunul Crăciunului, într-o casă de vacanță din România. Membrii unei familii și câțiva prieteni apropiați se întâlnesc pentru a petrece sărbătorile și a pregăti botezul unui copil. Discuțiile aparent obișnuite despre viața de zi cu zi alunecă treptat în dispute despre Revoluția din 1989, comunism, conspirații politice și identitate națională. Pe măsură ce tensiunile cresc, realitatea cotidiană este invadată de fantomele trecutului, apar în scenă Elena Ceaușescu, Anna Bathory, Jean Pârvulesco. Personajele se confruntă cu propriile prejudecăți, nostalgii și teorii contradictorii despre istorie și prezent. Piesa explorează modul în care trecutul continuă să bântuie prezentul și felul în care conflictele ideologice se mută, subtil, în intimitatea sufrageriilor, în conversațiile dintre cei apropiați.

Pornind de la cercetări realizate în România și Slovacia, spectacolul Iubitul meu dușman își propune să investigheze mecanismele dezinformării și ale polarizării sociale, lansând întrebarea dacă, într-o lume marcată de conflicte și propagandă, mai este posibil să găsim o poveste comună care să ne apropie, nu să ne dezbine.

Geanina Cărbunariu: „Temele pe care le-am explorat în Iubitul meu dușman sunt recurente în spectacolele la care am lucrat în ultimii zece ani: invadarea spațiului public de către discursuri care dezbină, neîncrederea tot mai mare, chiar ruptura dintre diferite clase sociale, nevoia de a cerceta și de a înțelege în prezent consecințele unor evenimente din trecutul recent românesc și european, rolul artei în acest context tot mai complicat politic, dificultatea de a imagina împreună, ca societate, un viitor. Ce este nou este plasarea disputelor într-un „tablou de familie”, care adună perspective diverse, fiecare dintre ele reclamând propriul adevăr, cu diferite argumente ce țin de experiența personală, de rolul „primit” în societate după 1989, dar și de capacitatea de a căuta și de a filtra informațiile contradictorii generate în online în ultimii ani.

De multe ori, pentru spectacolele la care lucrez fac documentare prin interviuri sau cercetare în arhive, colaborez cu sociologi, istorici și antropologi, mă inspir din investigații jurnalistice. Într-un moment în care mulți dintre noi vor să audă povești simple, în care să creadă fără a dedica prea mult timp cercetării, a chestiona realitatea și felul în care ea este falsificată a devenit un act de eroism. Iar în contextul în care opiniile cele mai vocale se doresc a fi și cele mai corecte, deținătoare ale adevărurilor absolute, devine din ce în ce mai dificil să percepem cine sunt impostorii și care sunt agendele lor. Peste tot în lume, jurnaliștii care încearcă să își facă meseria și să informeze corect sunt, tot mai des, ținta atacurilor, a intimidărilor, a cenzurii. Situația lor reflectă, de fapt, situația de asediu în care se află democrația. Mi-am dorit să cercetez o parte din mecanismele prin care s-a creat și se creează această nouă lume.

Scenariul exista în bună parte înainte de începerea repetițiilor, l-am montat într-o primă versiune la Teatrul Național din Slovacia, în 2025, după o documentare de aproape un an în cele două țări. Ajunsă la Craiova, împreună cu echipa artistică a Teatrului Național „Marin Sorescu”, am continuat reflecția asupra realităților care se desfășoară sub ochii noștri, nu doar în România, ci peste tot în lume. Am încercat să prelucrăm experiența noastră comună într-un spectacol care să lanseze întrebări publicului contemporan, în speranța că un dialog între noi, toți cei care împărțim scena socială, este încă posibil. De altfel, spațiul scenic imaginat de scenograful Adrian Ganea este, în același timp, o piață publică, o sufragerie a unei familii și, uneori, chiar o sală de teatru.

Sunt foarte recunoscătoare Teatrului Național din Craiova că mi-a oferit oportunitatea de a crea acest spectacol în România, pentru spectatorii săi, într-un moment în care, pentru mine ca artistă, a gândi, a râde, a ne emoționa, a pune întrebări împreună sunt gesturi simple, însă cu o imensă valoare regeneratoare.”