Conecteaza-te cu noi

Actual

Jandarmii constănțeni, pregătiți pentru minivacanța de Rusalii

Published

on

jandarmi pe plaja

Cu prilejul minivacanței ocazionate de sărbătoarea Rusaliilor, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța vor desfășura misiuni specifice în zona de competență, în scopul prevenirii faptelor antisociale și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, astfel încât cetățenii să se poată bucura în liniște și siguranță de această sărbătoare.

Peste 300 de jandarmi vor fi mobilizați în această perioadă, acționând atât independent, cât și în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a garanta desfășurarea în condiții optime a activităților specifice acestei perioade.

Dispozitivele de ordine publică vor fi concentrate în zonele cu un potențial ridicat de aglomerare – stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre (Mamaia, Costinești, Neptun, Vama Veche), zonele de agrement și alte perimetre publice intens frecventate – în vederea descurajării comportamentelor contravenționale și a intervenției prompte în sprijinul cetățenilor.

”Prioritatea noastră rămâne siguranța comunității. În acest sens, adresăm un apel către toți cetățenii să manifeste un comportament responsabil, să respecte recomandările forțelor de ordine și să sesizeze în cel mai scurt timp orice incident sau faptă de natură antisocială, fie prin contact direct cu echipajele aflate în teren, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Constanța sunt alături de cetățeni, veghează cu responsabiliate și profesionalism la liniștea comunității și își reafirmă angajamentul ferm de a asigura un climat de ordine și siguranță publică.”, a precizat Corina Mihailov, reprezentant al Grupării Mobile Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions