Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Județul Constanța. În perioada 2-7 mai, mii de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest

Published

on

politisti noaptea

În perioada 2-7 mai a.c., polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au desfășurat o amplă acțiune de prevenire a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere prin depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație din județul Constanța, cu precădere în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, și a fost coordonată de polițiști din cadrul Direcției Rutiere a Poliției Române.

La activitățile desfășurate au luat parte și polițiști rutieri din cadrul inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Călărași, Brăila, Galați și de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Astfel, au fost testați cu aparatul etilotest aproximativ 3.400 de conducători auto și 193 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Advertisement
palaz

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 116 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 52.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 42 de permise de conducere, au fost retrase 31 de certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Exemple:

La data de 2 mai a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Advertisement
palaz

La data de 3 mai a.c., în jurul orei 23.55, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 30 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 4 mai a.c., în jurul orei 1.30, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Portului din municipiul Mangalia, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 5 mai a.c., în jurul orei 1.45, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism pe D.C. 86. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 28 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în stațiunea 2 Mai, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Advertisement
palaz

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 2.00, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În toate cazurile a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions