Advertisement
Categories: Administratie

Lavoare cu apă și săpun în zonele aglomerate din Constanța

Primăria Municipiului Constanța a amplasat în 10 zone aglomerate din oraș lavoare mobile cu apă, săpun și șervețele.

Constănțenii au astfel posibilitatea să se spele frecvent pe mâini, fie că sunt în drum spre casă, spre serviciu sau spre cumpărături.

Lavoarele au fost montate în următoarele zone:

  1. Piața Tomis III

  2. Piața Brotăcei

  3. Cireșica ( cap de linie CT BUS)

  4. Piața CET

  5. Piața KM 4-5

  6. Piața Abator

  7. Gară

  8. Piața Poarta 6

  9. Magazin Tomis – strada Ștefan cel Mare

     10.Zona Cora – bulevardul IC Brătianu

Lavoarele dispun de un rezervor de 100 de litri de apa și sunt dotate cu un dispenser de săpun și unul de șervețele.

Trebuie precizat că nu există niciun contact direct al mâinilor cu aceste dispozitive. Pentru săpunul lichid se poate apăsa cu cotul, iar pentru apă se va apăsa cu piciorul o pedală.

Aceste dispozitive vor fi alimentate cu apă, săpun și șervețele ori de câte ori va fi nevoie.

Dacă este absolut necesar să ieșiți din case în această perioadă, vă recomandăm să folosiți cu încredere lavoarele. Respectarea unei igiene riguroase a mâinilor, prin spălare cu apă și săpun este esențială în lupta cu noul coronavirus.

Lavoarele au fost puse la dispoziție de către ENVIROTECH SRL, cu titlu gratuit, pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-COV-2. (comunicat de presă Primăria municipiului Constanța)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

Primăria Mihail Kogălniceanu mai face un pas spre digitalizare. Va fi implementat un nou proiect de modernizare a administrației publice locale

Primăria Mihail Kogălniceanu mai face un pas spre digitalizare. Primarul Ancuța Belu a anunțat că… Read More

3 ore ago

Două persoane din Constanța, reținute pentru trafic de droguri de risc

Două persoane au fost reținute pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de risc… Read More

3 ore ago

Dominic Fritz, reconfirmat în unanimitate la șefia USR

Biroul Național al USR a transmis, astăzi, un mesaj fără echivoc: prin vot unanim, a… Read More

3 ore ago

Vot covârșitor pentru organizarea Congresului PNL pentru duminică 21 iunie. Tabăra Veștea a încercat blocarea în instanță, tot la Tribunalul Ilfov

Consiliul Național al PNL a aprobat, vineri seara, organizarea Congresului Extraordinar al partidului, în plin… Read More

4 ore ago

”Marșul luminilor” a deschis oficial sezonul de evenimente în Portul Tomis din Constanța

Portul Tomis intră într-o nouă etapă a existenței sale. A fost lansată oficial o nouă… Read More

5 ore ago

Se sistează furnizarea apei în zonele Industrială Midia Năvodari, Rafinare Rompetrol și Corbu de Jos timp de 24 de ore

În vederea remedierii unei avarii la nivelul conductei magistrale, cu diametrul de 800 mm,din zona… Read More

7 ore ago