Advertisement
Categories: Politica

Legea a intrat în vigoare: Șoferii pot obține mai ușor permisul de conducere pentru anumite categorii

Șoferii care doresc să obțină permis pentru o categorie superioară nu vor mai fi obligați să susțină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categorie inferioară, după ce Parlamentul a adoptat proiectul inițiat de deputatul USR Cezar Drăgoescu. Pentru ca măsura să intre în vigoare, mai este nevoie doar de promulgarea legii.

„Proiectul are scopul de a elimina o redundanță legislativă, pentru că nu are sens să-i pui pe oameni să dea același examen de două ori. Proba practică rămâne, siguranța rutieră nu e afectată. Dar candidatul câștigă timp și bani, iar autoritățile scapă de mii de dosare inutile. Este o măsură de bun-simț, de debirocratizare, care simplifică viața oamenilor fără să coste nimic”, declară deputatul USR Cezar Drăgoescu.

Pe actuala legislație, dacă ai permis pentru categoria A1 sau B1 și vrei să treci la A sau B, trebuie să susții din nou proba teoretică, chiar dacă ai trecut deja proba și cunoști regulile.

Proiectul modifică OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice în sensul eliminării acestei obligații, fiind păstrată proba practică și celelalte condiții prevăzute de lege, astfel încât să nu fie afectată siguranța rutieră.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Mirabela Grădinaru: Nu mi-am pus eticheta de „primă doamnă”. Mă implic în acţiuni în care cred.

„Sunt Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a lui Nicuşor Dan”, se prezintă cea care îşi… Read More

3 ore ago

Cod roșu de viscol și ninsoare în România. Care sunt zonele vizate de meteorologi

Administrația Națională de Metorologie a emis o avertizare de tip cod roșu, care a intrat… Read More

4 ore ago

A murit artistul constănțean Gheorghe Caruțiu

În cursul serii trecute, pictorița Nina Anton  a anunțat pe pagina de Facebook faptul că… Read More

16 ore ago

Șoferi depistați băuți sau fără permis de conducere la volan, în județul Constanța

Ieri, 26 decembrie, polițiștii constănțeni au depistat în trafic trei șoferi care s-au urcat la… Read More

o zi ago

Județul Constanța. Peste 600 de solicitări la ambulanță în primele două zile de Crăciun

Serviciul Județean de Ambulanță Constanța informează că în primele două zile de Crăciun au fost… Read More

o zi ago

Incendiu la un apartament în Năvodari. 26 de persoane s-au autoevacuat

Pompierii militari constănțeni au fost solicitați în această seară, 26 decembrie, să intervină în Năvodari,… Read More

2 zile ago