După ce s-a vehiculat numele ei ca posibil succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a ieșit cu un comunicat de presă în care pune capăt speculațiilor.
„E prea la cald să comentez astăzi rezultatul votului, așa că voi aștepta să văd dacă poporul a avut dreptate sau va regreta ca și în ultimii 20 de ani decizia de la vot. Cert este că la Dolj, candidatul Crin Antonescu, despre care eu cred că putea fi cel mai bun președinte post revoluție, a obținut cel mai mare număr de voturi dintre toate județele României, altele decât cele conduse de UDMR. Astăzi însă vreau să fac o precizare, pe care am făcut-o și anul trecut, în momentul învestirii ca primar: NU mă interesează să plec din Craiova în următorii patru ani, cel puțin. Pentru nicio funcție, inclusiv președinte PSD, cum văd că vehiculează unii că mi-aș dori sau alții care mă văd în această poziție. Partidul nu se poate conduce decât de la București, iar promisiunea mea de a-mi finaliza mandatul de primar al Craiovei este și a fost fără echivoc.“, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Amintim că, astăzi, Marcel Ciolacu ar urma să își depună demisia atât din funcția de premier, cât și din cea de președinte al PSD.