Advertisement
Politica

Luptă crâncenă pentru funcțiile din viitoarea conducere a PSD

E luptă mare la PSD, al Congresul care urmează, în care se va alege președintele, dar și echipa pe care liderul partidului o va aduce în fruntea social-democraților.

Europarlamentarul Claudiu Manda, liderul organizaţiei PSD Dolj, ar putea fi noul secretar general al partidului, în echipa lui Sorin Grindeanu, susţin surse politice pentru News.ro.

Pentru cele patru locuri de prim-vicepreşedinte sunt în competiţie mai mulţi candidaţi: Victor Negrescu, vicepreşedintele Parlamentului European, Bogdan Ivan, ministrul Energiei şi Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt, pleacă favoriţi. Negrescu este susţinut chiar de Sorin Grindeanu, Bogdan Ivan are sprijinul liderului PSD Bistriţa, Radu Moldovan, în timp ce Oprescu este unul dintre apropiaţii lui Paul Stănescu, care va renunţa la funcţia de secretar general.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

Amendă de 30.000 de lei aplicată Spitalului Armonia din Constanța. Vezi reacția unității sanitare

Inspecția Sanitară din cadrul Direcției de Sănătate Publică Constanța a transmis Ministerului Sănătății raportul de… Read More

2 ore ago

Cazinoul din Constanța lansează oferta educațională de toamnă: ateliere de arhitectură și o proiecție imersivă educativă

Cazinoul din Constanța anunță lansarea programelor educaționale pentru toamnă. Astfel, cei mici vor putea descoperi… Read More

2 ore ago

17.000 de fiole cu substanțe dopante introduse ilegal în România, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat pe DN 39, în urma… Read More

2 ore ago

Sondaj INSCOP: Partidele din Coaliție ar obține aproape 50%, ce scor are AUR. Ce partide nu ar mai intra în Parlament

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie publicat de INSCOP, partidele care formează Coaliția de… Read More

3 ore ago

Pește vândut dintr-o autoutilitară în târgul săptămânal din Medgidia

Duminică dimineață, în jurul orei 8.30, în timp ce se aflau în misiune de patrulare… Read More

3 ore ago

Bărbat din Costinești, înșelat prin metoda Accidentul

Un bărbat din Costinești a fost înșelat prin metoda Accidentul. La data de 10 octombrie,… Read More

3 ore ago