Conecteaza-te cu noi

Actual

Mâine este Ziua Protecției Civile din România! Vezi ce activități sunt la Constanța

Published

on

În fiecare an, la data de 28 februarie, aniversăm Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, în anul 1933, prin Decretul Regal nr.468, se aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului”.

Prin prevederile sale detaşează apărarea pasivă de apărarea activă. Acest moment este considerat data de naştere a protecţiei civile în România. Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” în 1952, apoi apărarea locală antiaeriană îşi schimbă denumirea în apărare civilă în anul 1978, iar în anul 1994 apare în mod oficial denumirea de „protecţia civilă”.

În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri. În prezent, Protecţia Civilă este reglementată prin Legea 481/2004 republicată în 2008.

Protecţia Civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Advertisement

Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene şi constau în: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate etc.

La aniversarea celor 86 ani, protecţia civilă, prin structurile sale, reprezintă un garant generator de încredere şi siguranţă, fiind permanent în slujba comunităţii un element de bază al societăţii moderne.

Cupa Protecției Civile la Constanța

Potrivit Biroului de Presă al ISU Constanța, cu această ocazie, în perioada 25.02-27.02.2019 a avut loc campionatul de mini-fotbal „Cupa Protecţiei Civile” ediţia 2019, care s-a desfăşurat la Sala de Sport din localitatea Cumpăna. La competiţie au răspuns invitaţiei şapte echipe reprezentative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al Judeţului Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Gărzii de Coastă Constanţa, Penitenciarului-Spital Poarta Albă, Direcţiei Generale Poliţie Locală Constanţa, UM 02003 Constanţa şi UM 02155 Constanţa.

La finalul competiţiei primele trei locuri au fost ocupate de către I.S.U. Constanţa (locul I), I.J.J. Constanţa (locul II) şi Garda de Coastă Constanţa (locul III).

Advertisement

Cu ocazia aniversării a 86 ani de atestare documentară a Protecţiei Civile în România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa invită mâine, 28.02.2015, ora 11:00, toţi constănţenii, în Parcul Arheologic din municipiul Constaţa în zona dintre monumentul Victoriei şi strada Traian, unde va fi expusă tehnica de intervenţie a inspectoratului.

Aceste expoziţii cu tehnică de intervenţie au ca scop familiarizarea cetăţenilor cu activitatea desfăşurată de cadrele ISU ”Dobrogea”.

De Ziua Protecţiei Civile comanda inspectoratului transmite întregului personal care acţionează sub deviza „Cu viaţa mea apăr viaţa” multă sănătate, fericire, noi succese şi realizări în viaţă, precum şi în îndeplinirea misiunilor încredinţate, alături de tradiţionalul LA MULŢI ANI !

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions