Mamaia, 28 august 2026 – Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2026 s-a încheiat vineri seară, în Piațeta Perla din Mamaia, după trei zile în care cântecul, dansul și tradițiile românești au fost aduse în fața publicului prin concurs și spectacole susținute de artiști consacrați.
Seara finală a Festivalului a debutat cu concertul susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică și Stelu Enache, un moment artistic plin de energie care a dat tonul ultimei seri.
A urmat continuarea concursului Festivalului, desfășurat în cele două secțiuni – Soliști vocali și Soliști instrumentiști. Tinerii artiști au urcat pe scena din Piațeta Perla și au avut ocazia de a-și demonstra talentul în fața publicului și a juriului de specialitate.
Juriul, prezidat de Elise Stan și alcătuit din Doina Ișfănoni, Valentin Marin, Daniela Gibescu, Tatiana Hilca, Șerban Gheorghiu și Loredana Streche, a evaluat momentele pregătite de concurenți și a desemnat laureații ediției 2026.
Câștigătorii Festivalului „Mamaia” 2026
Secțiunea Soliști vocali:
Premiul I – Simona Popescu
Premiul II – Andrei Chelba
Premiul III – Alexandru Grigorean
Secțiunea Soliști instrumentiști:
Premiul I – Darius Dobrinescu
Premiul II – Cristian Ciaușu
Premiul III – Tudor Vîrciu
Trofeul Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2026: DANIEL BREBAN
Gala Festivalului a adus în prim-plan emoția și recunoașterea valorii artistice, premiile acordate reprezentând încununarea parcursului concurenților în cadrul competiției.
Programul artistic al serii a inclus și spectacolul „Tradiția ne unește”, susținut de Paul Surugiu Fuego și invitații săi – Andreea Voica, Deian Galetin, Niculina Stoican, Viorica Macovei, Ionuț Fulea, Cornelia și Lupu Rednic și Ramona Bădescu.
Concertul lui Fuego a fost unul dintre momentele pline de energie ale serii: publicul a cântat și a dansat alături de el, l-a aplaudat și s-a bucurat din plin de întâlnirea cu unul dintre cei mai îndrăgiți oameni ai scenei.
Seara de închidere a reunit, de asemenea, numeroși artiști și ansambluri în cadrul programului „Virtuozitate și excelență artistică”. Pe scena din Piațeta Perla au evoluat:
– Ansamblul „Brâulețul” alături de Aneta Stan, Elena Plătică, Andreea Feraru, Ștefania Șirin Narenji, Cătălina Alexa, Marilena Bordianu, Alice Ghile – câștigătoarea Trofeului ediției 2025 și invitatul special din Bulgaria, Nedyalko Nedyalkov
– Ansamblul „Constantin Arvinte”, împreună cu Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu, Constantin Bahrin, Claudia Martinică, Simona Mazăre, Andrei Bălan, Andrei Liță
– Ansamblul „Izvorașul” și Angelica Stoican, Emilia Dorobanțu și Marian Medregoniu
– Ansamblul „Baladele Deltei” împreună cu Ion Urdeș.
De-a lungul celor trei zile, Festivalul a reunit artiști consacrați, tineri interpreți și instrumentiști, ansambluri și muzicieni, oferind publicului o imagine amplă asupra diversității și frumuseții folclorului românesc.
Concursul a adus în prim-plan o nouă generație de artiști, iar spectacolele au pus în valoare repertorii, stiluri și tradiții din diferite zone ale țării. Împreună, toate aceste momente au transformat ediția 2026 într-o sărbătoare a folclorului românesc, în care tradiția a fost prezentată nu doar ca patrimoniu, ci ca artă vie, transmisă mai departe prin fiecare generație.
Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” 2026 s-a încheiat astfel după trei zile de muzică, dans, competiție și emoție, într-o celebrare a uneia dintre cele mai importante forme de expresie ale culturii românești.
Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia” este organizat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”.
Mulțumim partenerilor care ne-au susținut în organizarea acestui eveniment.
Primăria Municipiului Constanța
OMD Județul Constanța – Riviera Românească
OMD Mamaia – Constanța
Televiziunea Română
Radio România Constanța
Magic FM
Doina FM
Marab Perfumery
Kardians Design