Conecteaza-te cu noi
SEAS

Societate

Mamaia se transformă în scena folclorului românesc! A început Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular

Published

on

festival folclor mamaia

Stațiunea Mamaia găzduiește, începând de astăzi, Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”. După ce prima etapă a celebrului festival de la Mamaia a adus pe scenă muzica ușoară, acum folclorul autentic devine vedetă timp de trei seri, în Piațeta Perla.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Constanța și Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Organizației de Management al Destinației (OMD) Mamaia Constanța, și promite să transforme Mamaia în centrul tradițiilor românești.

„Invităm turiștii, constănțenii și toți iubitorii de folclor să ni se alăture acestor seri de excepție din Piațeta Perla. Vor fi spectacole de calitate, cu artiști consacrați și tineri talentați, menite să aducă tradiția mai aproape de public. Mamaia devine, pentru trei zile, capitala folclorului românesc și locul unde vacanța se împletește cu emoția autentică a cântecului și dansului popular”, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța.

Programul celor trei seri:

Miercuri, 27 august – „Împreună prin cântec”

Festivalul debutează cu prima seară de concurs de interpretare vocală și instrumentală. Tema serii promovează diversitatea culturală, prin participarea comunităților etnice din România: armeană, aromână, bulgară, germană, greacă, maghiară, romă, ruși lipoveni, sârbă, tătară, turcă și ucraineană. Alături de ansamblurile acestora, vor urca pe scenă și copiii de la „Vedeta Populară”. Atmosfera va fi completată de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul”.

Joi, 28 august – „Cântecele Românilor”

Tineri interpreți laureați vor aduce în prim-plan cele mai cunoscute șlagăre folclorice românești. Publicul va fi invitat să cânte alături de artiști, versurile pieselor fiind afișate pe ecrane pentru a crea un moment de comuniune muzicală. Seara va fi acompaniată live de Orchestra „Brâulețul” și se va încheia cu un recital extraordinar Paula Seling.

Vineri, 29 august – „Gala Laureaților” și „Nume de legendă”

Seara finală începe cu premierea celor mai talentați concurenți. Apoi, mari nume ale folclorului românesc – Irina Loghin, Angela Buciu, Mioara Velicu, Gheorghe Turda, Elena Merișoreanu, Laura Lavric și mulți alții – vor urca pe scenă într-un spectacol omagial. Festivalul se va încheia cu „Pop Folklorika”, un proiect care aduce un mix spectaculos de pop, jazz și folclor autentic.

Evenimentul este prezentat de Iuliana Tudor și Aurelian Temișan și va fi transmis în direct pe TVR 2, TVR Folclor și TVRi.

Prin implicarea sa, Destinația Turistică Mamaia – Constanța susține și promovează evenimente de tradiție și spectacole de înaltă calitate, care transformă Stațiunea într-un pol cultural și turistic de referință. Astfel, Mamaia nu înseamnă doar distracție și vacanță pe litoral, ci și întâlnirea cu valorile autentice ale României, prezentate într-o formă modernă, accesibilă și atractivă pentru toate generațiile.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions