Fostul premier PSD Marcel Ciolacu, în prezent președintele Consiliului Județean Buzău, și-ar fi anulat nunta cu Sorina Docuz, programată pentru finalul lunii noiembrie. Potrivit G4Media, informația a fost confirmată chiar de Ciolacu, care a declarat că „rămânem în probe o perioadă”.
Decizia vine în contextul controverselor apărute după botezul din weekend, organizat la Timișoara pentru copilul lui Alfred Simonis. Evenimentul a atras un val de critici în mediul online, după ce lideri PSD și partenerele acestora au afișat ținute și accesorii de lux.
Printre cei vizați de comentariile publice s-a numărat și Marcel Ciolacu, după ce partenera sa a purtat o haină de blană. În urma speculațiilor apărute în mediul online, potrivit cărora aceasta ar fi fost confecționată din blană de șinșila și ar fi costat peste 10.000 de euro, fostul premier a declarat pentru G4Media că haina a fost cumpărată dintr-un bazar din Istanbul, pentru suma de 500 de euro.