Conecteaza-te cu noi

Societate

Marți, 28 aprilie, se oprește apa în orașul Cernavodă și localitățile limitrofe

Published

on

fara apa

Pentru executarea unor conectări a rețelelor nou edificate la sistemul centralizat din orașul Cernavodă, echipele RAJA vor interveni marți, 28 aprilie, în intervalul orar 6.00 – 18.00.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, în mare parte a orașului Cernavodă apa va fi distribuită cu presiune scăzută, iar pe următoarele străzi se sistează furnizarea apei potabile: Medgidiei, Seimeni, Dobrogeanu Gherea, Mihail Sadoveanu, 24 Ianuarie, Dunării, Vasile Alecsandri, Ovidiu, Milcovului, Cuza Vodă, Călărași, Unirii, Nicolae Titulescu. Oprirea de apă va afecta și Cartierul Trust, inclusiv zona Liceului „Anghel Saligny”, Școala nr. 2 și Grădinița nr. 5.

Având în vedere că lucrările afectează și conducta de aducțiune către localitățile limitrofe, va fi sistată alimentarea cu apă în satele Ștefan cel Mare, Faclia și Saligny în intervalul orar 14.00 – 22.00. Până la ora 14,00, distribuția apei în cele 3 localități se va face prin pompare de la nivelul rezervorului aferent stației de tratare. 

În toate zonele în care furnizarea se va face cu presiune redusă, există posibilitatea ca, în funcție de consumurile înregistrate și de configurația rețelei, în special în zonele înalte sau la etajele superioare ale imobilelor, să se înregistreze în anumite perioade lipsa apei la robinete pe durata desfășurării lucrărilor.

Investiția face parte din cadrul ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA S.A. Constanța, în perioada 2014 – 2020. Contract CL24 – Rețele apă Cernavodă, Făclia și Tortoman. Aducțiuni Făclia, Cernavodă. Rețele canalizare Cernavodă, Satu Nou și Mircea Vodă” în valoare de aproximativ 56 mil. lei.

”Recomandăm consumatorilor afectați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada întreruperii apei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe utilizatorii afectați că echipele de intervenție depun toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi, în timp operativ.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacitătii de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețea, siguranța si continuitatea serviciilor.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare). În această situație, recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare RAJA SA.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions