Conecteaza-te cu noi

Actual

Măsuri pentru minivacanța de Rusalii luate de polițiștii IPJ Constanța

Published

on

Cu prilejul minivacanței de Rusalii, în perioada 6-9 iunie a.c., polițiștii constănțeni vor fi la datorie pentru a asigura ordinea și siguranța publică în județul Constanța.

Aproximativ 200 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale vor acționa zilnic, în teren, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea consumului de alcool și droguri la volan, precum și pentru fluidizarea traficului rutier în zonele turistice din județ.

Vor fi intensificate patrulele în zonele de agrement și în stațiunile de pe litoral.

Totodată, polițiștii rutieri vor monitoriza principalele artere din județ, cu accent pe DN 39, spre sudul litoralului, precum și în stațiunea Mamaia și bulevardul Mamaia Nord – DC 86.

De asemenea, vor fi desfășurate acțiuni punctuale pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză sau care consumă alcool sau substanțe interzise la volan.

Pentru siguranța dumneavoastră, polițiștii vă recomandă:

  • Respectați regimul legal de viteză și indicațiile polițiștilor rutieri.
  • Nu urcați la volan dacă ați consumat alcool sau substanțe psihoactive.
  • Adaptați viteza la condițiile de drum și circulați cu atenție sporită în zonele turistice.
  • Supravegheați copiii în locurile aglomerate.
  • Fiți atenți la bunurile personale – portofele, telefoane mobile, genți.
  • Nu lăsați obiecte de valoare la vedere în autoturisme.

”Polițiștii constănțeni vă doresc o minivacanță liniștită, fără evenimente neplăcute!”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions