Advertisement
Actual

Medgidia. Bărbat arestat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

La data de 28 aprilie, polițiștii Poliției Municipiului Medgidia –Secția 1 Poliție Rurală Băneasa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.

”Astfel, la data de 27 aprilie a.c., bărbatul ar fi pătruns în imobilul în care locuiește fiul său, de 8 ani, încălcând astfel ordinul de protecție emis de instanța de judecată. De asemenea, l-ar fi agresat fizic pe minor. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Ieri, 29 aprilie, bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală, iar instanța a admis cererea de arestare preventivă.

Iată soluția Parchetului:

La data de 29.04.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a formulat propunere privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul:

A.I.., în vârstă de 41 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecţie prev. de art. 47 alin. (1) din Legea 217/2003 şi violenţă în familie prev. de art. 199 alin. (1) rap. la art. 193 alin. (1), alin. (2) ind. 1 lit. a) şi b) C.pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) C.pen.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat faptul că, la data de 27.04.2025, în jurul orelor 23.30, inculpatul A.I. a încălcat obligaţia de a păstra o distanţă minimă determinată de 50 m, astfel cum a fost stabilită prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Medgidia, faţă de fiul său minor, A.B., în vârstă de 8 ani, aplicându-i acestuia lovituri pe suprafaţa corpului cu consecinţa producerii unor suferinţe fizice.

”Totodată, precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă, reprezintă etape şi măsuri în cursul procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de vinovăţie.”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Consilierii județeni, convocați în ședință extraordinară. Mai multe proiecte vizează Spitalul Județean Constanța

Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință extraordinară pentru data de 06.05.2025, ora 10:00, în… Read More

2 ore ago

Guvern: La alegerile prezidențiale, votarea în străinătate se desfășoară pe durata a trei zile, respectiv 2, 3 şi 4 mai

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat miercuri că la alegerile prezidențiale, votarea… Read More

4 ore ago

Pompierii militari, în alertă! Incendiu la o casă din localitatea General Praporgescu, județul Tulcea

Astăzi, 30 aprilie, în jurul orei 13.15, prin apel la numărul unic de urgență 112,… Read More

5 ore ago

Programul Spitalului județean Constanța în perioada 1-4 mai

Activitatea medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța se va desfășura… Read More

5 ore ago

Un nou pas pentru introducerea trenului metropolitan în județul Constanța

Consilierii locali din Constanța au aprobat, astăzi un proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de… Read More

6 ore ago