Conecteaza-te cu noi

Actual

Medgidia. Un șofer depistat băut la volan a fugit spre Canalul Dunăre-Marea Neagră cu jandarmii pe urma sa

Published

on

beat la volan depistat jandarni

În cursul serii trecute, jandarmii din cadrul Detașamentului Medgidia au avut parte de o acțiune mai puțin obișnuită.

În jurul orei 22.20, când se aflau în timpul serviciului, au observat un bărbat în vârstă de 26 de ani care consuma alcool, aflat pe scaunul unui autoturism parcat pe partea carosabilă.

Potrivit Biroului de presă al IJJ Constanța, jandarmii l-au legitimat pe tânăr, ocazie cu care acesta a declarat că așteaptă un prieten pentru a-i conduce autoturismul până la domiciliu, întrucât a consumat băuturi alcoolice și nu se află în stare să conducă.

După aproximativ 15 minute, în timp ce se aflau pe itinerarul de patrulare, jandarmii s-au intersectat, pe o stradă secundară, cu același bărbat, care de această dată conducea autoturismul.

”Aceștia au activat semnalele acustice și luminoase, iar conducătorul auto a oprit. În momentul solicitării sprijinului unui echipaj din cadrul Poliției Rutiere, bărbatul a părăsit autoturismul și a fugit în direcția Canalului Dunăre–Marea Neagră.

Jandarmii l-au urmărit și imobilizat pe bărbat, iar la sosirea echipajului de  poliție rutieră acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând prezența alcoolului în aerul expirat.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă.

În cauză au fost întocmite actele procedurale conform competențelor legale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions