În cursul nopții trecute, în jurul orei 1.10 minute, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea prin care informat cetățenii despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și să adopte măsuri de protecție și siguranță personală.
Mesajul a fost transmis ca urmare a informării primite din partea Ministerului Apărării Naționale care, prin mijloace specifice a identificat ținte pe teritoriul ucrainean, în apropiere de granița de nord cu România, în urma unui posibil atac al Federației Ruse asupra unor obiective ucrainene aflate pe malul stâng al Fluviului Dunărea și a Brațului Chilia Veche.
Durata estimată a alarmei aeriene a fost de aproximativ 90 de minute, iar la scurt timp de la emiterea mesajului RO-Alert au fost înregistrate mai multe apeluri prin numărul unic de urgență 112 în dispeceratul ISU Tulcea care anunțau incendii în municipiul Tulcea dar și în apropiere de Isaccea, incendii care nu au fost confirmate de echipajele de intervenție trimise.
În urma atacului aerian, pe teritoriul ucrainean aproape de granița cu România a izbucnit un incendiu care indus în eroare apelanții (19 apeluri în total) făcându-i să creadă ca incendiul este într-o zonă apropiată de ei.
În continuare, forțele de intervenție au rămas în zonele de responsabilitate pentru a urmări situația și pentru a interveni dacă situația o impunea.
“Facem încă o dată un apel la calm și readucem aminte cetățenilor că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federației Ruse și rugăm populația să respecte măsurile de siguranță transmise de autoritățile române, să citească cu atenție mesajele pe care le primesc din partea acestora, să nu intre în panică și să anunțe la 112 orice situație de urgență ori dacă au nevoie de ajutor!
De asemenea rugăm populația să se informeze din surse sigure și oficiale cu privire la orice aspecte ce țin de siguranța și integritatea lor!”, au precizat reprezentanții ISU Delta Tulcea.