Președintele FC Farul, Gheorghe Popescu, a răspuns astăzi unor întrebări venite din partea presei privind posibilitatea ca CSM Constanța, aflat în subordinea Consiliului Local Constanța și finanțat în cea mai mare parte din bani publici, să înființeze o secție de fotbal pentru seniori.
„Important ar fi să fie o singură echipă în Constanța. Nu cred că este oportun crearea unui alt club atâta timp cât Primăria Constanța are și a avut și are posibilitatea de a intra la Farul. Le-am oferit această propunere dacă vor să facă parte din acționariatul clubului FC Farul. Nu știu de ce și-ar face altă echipă. Ar fi o decizie incorectă, mai ales că suntem singurul oraș (Constanța, n.r.) care a făcut o fuziune între două echipe și nu a mers pe trendul de a face mai multe echipe. Ar păcat să se facă altă echipă, mai ales că administrația publică locală are ușile deschise să vină alături de noi“, a spus fostul mare internațional Gică Popescu.
Contactat de Ordinea.ro pentru a lămuri situația, directorul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Constanța, Mihai Ochiuleț, a declarat că este exclus așa ceva.
„Este EXCLUS ca CSM să înființeze o echipă de fotbal. Actuala situație financiară nu permite înființarea de noi secții“, a spus Mihai Ochiuleț pentru Ordinea.ro.
Mai mult decât atât, conducerea CSM Constanța a remis un comunicat oficial:
„În urma articolului apărut ieri, 3 iunie 2025, în presa centrală, intitulat ‘’Lovitură pentru Gică Hagi! Primăria Constanța pregătește înființarea unei noi echipe de fotbal la malul mării’’, dorim să transmitem următoarele:
– CSM Constanța nu intenționează înființarea unei secții de fotbal, nici la nivel de juniori și nici la nivel de seniori.
– Încă din anul 2021, Primăria Constanța a transmis că va susține în acest oraș o singură echipă, iar aceea este Farul Constanța, formație care ne reprezintă în cel mai puternic eșalon al fotbalului românesc.
– Asigurăm, încă o dată, întreaga comunitate, de întreaga apreciere față de Farul Constanța și sprijinul nostru necondiționat.“