Conecteaza-te cu noi

Politica

Ministrul Apărării, amănunte despre zborul la Paris al lui Nicușor Dan. De ce nu a decolat avionul președintelui

Published

on

Nicusor Dan

Ministrul Apărării Radu Miruță a declarat joi că penultimul zbor efectuat de președintele Nicușor Dan la Paris a costat aproximativ 30.000 de euro și a adăugat că facturile pentru cel mai recent zbor nu au fost încă emise. Ministrul Apărării a explicat că aeronava militară nu a putut reveni la București, când era programat, din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

„Starea meteo de la Bucureşti în momentul când aeronava ar fi trebuit să aterizeze era sub nivelul pentru care aparatul de zbor Spartan al Ministerului Apărării este dotat să aterizeze. Dacă plafonul de nori este mai jos de 60 de metri şi vizilitatea este la sub 600 metri, acest aparat de zbor nu poate ateriza, mai ales în condiţiile în care la bord este preşedintele României. Este un aparat de zbor configurat pentru misiuni militare, aterizează şi în condiţii meteorologice mai proaste decât cele cu minimă siguranţă, însă nu se întâmplă asta cu preşedintele la bord”, a explicat Radu Miruţă, într-o conferință de presă susținută joi la sediul ministerului. Acesta a adăugat că plecarea de la Paris a fost întârziată deoarece starea aeroportului nu a permis decolarea.

„De ce a nu a plecat în a doua zi, imediat de dimineaţă? Pentru că starea aeroportului  (din Paris – n.r.) nu a permis decolarea. Avionul a fost pregătit, avionul nu are absolut nicio problemă, însă ninsorile, cu nevoia de degivrare, cu capacitatea aeroportului de a degivra şi de a elibera pista de zăpadă, nu au permis rulajul pe pistă. De ce nu a aterizat din nou marţi seara, având în vedere că am verificat la Romatsa în intervalul în care avionul prezidenţial era programat să aterizeze şi nu a aterizat pentru că nu a plecat, în două ore, au aterizat 16 avioane comerciale”, a mai precizat ministrul Apărării.

„Referitor la costuri. Există două componente: costurile directe, care pentru zborul de la Paris de acum 3-4 săptămâni au fost de 6.720 euro. Asta înseamnă combustibil, taxe aeroport, diurna piloți. Costurile indirecte, dacă scoatem amortizarea, rămân la 2.630 euro pe oră de zbor. Penultimul cost a fost de 30.000 de euro. Pe regimul fostei administrații, în anii 2023-2024, costul a fost de 6 ori mai mare, tot până la Paris. Informația că avionul a avut o problemă, costurile sunt mai mari sunt complet neadevărate”, a declarat Radu Miruță.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions