Advertisement
Politica

Năsui face praf pachetul de măsuri fiscale a lui Bolojan: „Tăierile trebuie să înceapă cu baronii și șmecherii“

Pachetele de măsuri fiscale, având în frunte creșterea TVA cu două puncte procentuale, accizarea cu 10 procente a combustibilului și introducerea CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei, este aspru criticată de deputatul USR, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în cadrul Guvernului Cîțu. Creșterea din nou a taxelor va transforma criza bugetară într-o criză economică, spune Năsui, care mai punctează că sărăcia va crește și economia va suferi: „Nu asta s-a votat.“

Parlamentarul USR spune apăsat că vinovatul principal pentru dezastrul economic în care se găsește țara este fostul Guvern Ciolacu.

„Să crești taxele pe o economie care a avut 0% creștere în primul trimestru înseamnă să dai cu o măciucă într-un muribund. De vină pentru creșterea cheltuielilor este fostul guvern Ciolacu. Dar de vină pentru sărăcirea care va urma este guvernul Bolojan.“, afirmă fostul ministru.

Claudiu Năsui punctează că tăierile trebuie să înceapă cu baronii și șmecherii.

„656 milioane de lei a fost subvenția pentru partide doar anul trecut. O subvenție dată din banii dumneavoastră de către o castă politică care altfel ne zice că nu are bani și că trebuie să crească din nou taxe pentru a 5-a oară în ultimii 3 ani. Ați crede că peste jumătate de miliard de lei pentru câteva partide ar fi suficient. Dar casta politică a vrut mai mult.

Pe principiu ‚cine împarte, parte își face’ politicienii au fost chiar mai generoși de atât. „Democrația costă” ne spune casta politică. Pe cine costă? Și pe cine îmbogățește?

La câți bani se dau, ați crede că partidele măcar au bani de campanie. Dar nu. Pe lângă subvenție, statul dă alți bani și pentru campanii. Partidele nu dau niciun leu pentru campanii, toate cheltuielile sunt rambursate de la bugetul de stat. Adică de la dumneavoastră.

V-au plăcut panourile până la cer și la tot pasul cu mutrele diverșilor politicieni? Sper că da pentru că dumneavoastră le-ați plătit.

Ca să înțelegem despre ce sume e vorba, anul trecut rambursările de la stat a campaniilor electorale au fost de 447 milioane de lei. Asta pe lângă subvenția de 656 milioane de lei.

În total statul a dat peste un miliard de lei la partide doar anul trecut.

Vă întrebați probabil pentru ce se dau cei 656 milioane de lei dacă nici măcar campaniile nu se plătesc de acolo. Costuri administrative, salarii, sedii, dar mai ales propagandă. Cum să știm noi ce grozavi sunt politicienii care ne conduc altfel decât prin a pompa milioane de lei de bani publici în campanii de promovare?

Reforma statului nu înseamnă creșterea din nou a taxelor.

Mediul privat este deja cu cuțitul la os și gata să închidă și să emigreze fiscal în altă țară. Cheltuieli de tăiat există multe altele. Haideți să tăiem mai întâi banii pentru partide, banii pentru firmele de partid (dați prin programe de tip PNDL), subvențiile pentru marile corporații, schemele de afaceri pe banii statului, voucherele de vacanță, salariile de zeci de mii de euro la stat, găurile negre și multe altele.“, a mai spus Claudiu Năsui.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Cercetări de teren în cadrul unui proiect NASA, derulat în Universitatea Ovidius

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA),… Read More

7 ore ago

Hai și tu la SEAS! A patra ediție aduce la Constanța peste 80 de spectacole din toată  țara  și din străinătate

A patra  ediție   a   Stagiunii   Estivale   a Artelor  Spectacolului   –… Read More

8 ore ago

Ciolacu răspunde acuzațiilor: „NU, România nu este în niciun colaps economic. Frica de ”junk” – motiv pentru austeritate oarbă?!“

Învinuit că este principalul autor al dezastrului economic în care se găsește România, fostul premier… Read More

9 ore ago

FAKE NEWS! Premierul Ilie Bolojan NU a fost implicat în nici un accident rutier

Astăzi, 3 iulie, pe Facebook a fost postată o știre potrivit căreia premierul Ilie Bolojan… Read More

10 ore ago

Vlad Gheorghe a depus plângere penală împotriva lui Marcel Ciolacu: „Este timpul ca cei care au distrus economia României să răspundă penal”

Fostul europarlamentar și liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, a anunțat, astăzi, într-o postare pe Facebook,… Read More

10 ore ago

Sindicaliștii Blocului Național Sindical, față în față cu Ilie Bolojan. Vezi ce cerințe au avut!

Sindicaliștii Blocului Național Sindical (BNS) s-au întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu premierul Ilie Bolojan… Read More

11 ore ago