Conecteaza-te cu noi

Actual

Navă în derivă pe Marea Neagră! La bord sunt mai multe persoane, posibil migranți?

Published

on

În data de 12.09.2017, in jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagră – SCOMAR au detectat o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 32 mile marine Est Midia, care se îndrepta din apele internaţionale spre cele teritoriale româneşti, țintă confirmată de un elicopter al Ministerului Apărării Naționale, ca fiind o ambarcațiune cu multe persoane la bord.cImediat Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu 2 nave de intervenţie care s-au deplasat spre ambarcaţiunea suspectă. Totodată, s-a solicitat sprijinul Marinei Militare care a participat cu o nava de intervenţie aflată în zonă. De asemenea, au fost informate, prin intermediul Forumului de Cooperare la Marea Neagră, autorităţile de frontieră bulgare şi turce. Nava, care în prezent pluteşte în derivă, a transmis prin sistemul radio mesaje de ajutor, vremea fiind nefavorabilă (vânt puternic, mare de gradul 5). Din primele date comunicate, ambarcaţiunea are la bord mai multe persoane care se află în pericol. În funcţie de situaţia de la faţa locului, navele PFR vor acţiona conform procedurilor internaţionale, inclusiv prin iniţierea unei acţiune de tip SAR, pentru a oferi sprijin şi asistenţă navei aflate în pericol.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions