Marea Neagră a fost vineri dimineață scena unui nou atac devastator asupra unui vas civil care, de data aceasta nu avea nicio legătură cu Ucraina. Din păcate, un cetățean european (croat) este dat dispărut în urma atacului.
Atacul a fost efectuat cu drone rusești Geran
Nava Wine Trader a fost atacată în jurul orei 4.00, în timp ce se îndrepta pentru a încărca uleiuri vegetale din portul Giurgiulești.
Potrivit primelor informații, atacul a fost efectuat cu noile tipuri de drone rusești Geran.
”Rusia nu mai atacă doar navele care au legătură cu Ucraina, ci lovește la întâmplare orice trafic civil din zona Mării Negre.”, precizează reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor.
Cum s-a produs tragedia?
Potrivit lui Adrian Mihălcioiu, lider al SLN, din informațiile existente, doar navigatorii care au reușit să iasă din castel către prova navei au scăpat cu viață. Atacul a avut loc dimineața, când echipajul era la odihnă, cu excepția cartului. Prima dronă a lovit castelul în partea inferioară. Cei cu cabinele de la etajele superioare au avut timp să se salveze. Următoarele drone au lovit succesiv, transformând castelul navei în mormane de fier contorsionat.
Echipele specializate în aceste tipuri de căutare și intervenție pe nave au urcat la bord și au căutat cu echipamente de descarcerare în toate spațiile accesibile.
”Pentru cei 7 dispăruți există două posibilități: fie au fost aruncați în apă de explozii (sau s-au aruncat pentru a scăpa), fie se află sub fierul contorsionat și inaccesibil deocamdată. A doua variantă este considerată mult mai probabilă.”, a subliniat Adrian Mihălcioiu.
Bilanțul tragicului atac este următorul:
- Salvați 5 navigatori
- Dispăruți 7 navigatori, dintre care 1 croat și 6 din Benin. Printre cei dispăruți se află și un ofițer de punte (Deck Officer), cetățean croat.
”Inspectoratul ITF și Sindicatul Liber al Navigatorilor din România sunt în legătură cu Ministerul de Externe și Afaceri Europene din Croația, cu Sindicatul Navigatorilor din Croația și cu familiile dispăruților, inclusiv cu autoritățile din România. Acest nou episod confirmă, cu tristețe, că siguranța navigatorilor în Marea Neagră este din ce în ce mai afectată, iar tragediile se repetă din ce în ce mai des.”, a conchis Adrian Mihălcioiu.