Primăria Năvodari reamintește proprietarilor imobilelor situate în sectorul cadastral nr. 1 (parcela A 6, A 18, Ps 17, A 25, A 75), sectorul cadastral nr. 11 (parcela A 31, A 32, A 35, A 55, A 57, A 61), sectorul cadastral nr. 24 (parcela A 249/6), că sunt așteptați la sediul instituției publice, în perioada de rectificări/contestații 13.07.2026-11.09.2026, pentru a consulta planul cadastral, precum și registrul cadastral.
Consultarea se poate face prin prezentarea actelor doveditoare ale proprietății, precum și a unui act de identitate și are ca scop verificarea suprafețelor, a numelor proprietarilor, a adreselor imobilelor, a actelor de proprietate și a sarcinilor, după caz, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, notează Primăria.
În caz de neconcordanță, se vor înainta cereri de rectificare însoțite de acte doveditoare, mai arată sursa citată.