Conecteaza-te cu noi

Actual

Noi licitații pentru plajele turistice. ABADL: ”Nu vor fi prelungite contractele de închiriere existente”

Published

on

Au demarat pregătirile pentru organizarea noilor licitații publice de închiriere a sectoarelor de plajă cu destinație turistică, aflate în administrarea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea–Litoral.

Potrivit ABADL, pentru sezonul estival 2026, nu vor fi prelungite contractele de închiriere existente, ”în conformitate cu art. 11 din O.U.G. nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2003, și art. 48 alin. (1) lit. f) din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare. În conformitate cu prevederile legale incidente în materia administrării bunurilor proprietate publică a statului, nu se poate da curs favorabil solicitărilor de prelungire a contractelor de închiriere a sectoarelor de plajă cu destinație turistică ce ajung la termen în luna octombrie 2025.”

”Prin urmare, solicitările transmise de către operatorii în cauză privind prelungirea contractelor existente nu pot fi aprobate, întrucât ar genera o încălcare directă a dispozițiilor legale aplicabile și ar crea o situație discriminatorie în raport cu alți potențiali participanți interesați.”, au precizat reprezentanții ABADL.

Pe lângă prevederile legale sus-menționate, decizia are la bază principiul transparenței și al administrării eficiente a bunurilor proprietate publică a statului, dar și concluziile verificărilor interne și interinstituționale din ultimii ani, care au evidențiat nereguli privind exploatarea unor sectoare de plajă, inclusiv neconcordanțe între suprafețele închiriate și cele utilizate efectiv. În temeiul acestor acte normative, prelungirea contractelor de închiriere având ca obiect bunuri aparținând domeniului public al statului nu este admisibilă, întrucât ar contraveni principiilor legalității, transparenței și egalității de tratament între operatorii economici.

Odată cu expirarea termenului contractual și predarea sectoarelor de plajă către autoritatea administrativă, Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, în calitate de titular al drepturilor și obligațiilor aferente domeniului public al statului, va iniția procedurile legale pentru organizarea unor noi licitații publice, conform prevederilor legale incidente.

În acest context, A.N. „Apele Române” pregătește extinderea suprafețelor de plajă disponibile pentru închiriere, dar și schimbarea categoriei de plajă, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 120/2023, care stabilește criteriile, metodologia și condițiile de organizare a licitațiilor publice pentru închirierea sectoarelor de plajă.

Această măsură va permite valorificarea eficientă a resurselor costiere, creșterea veniturilor la bugetul de stat și o administrare responsabilă a domeniului public al apelor.Potrivit prevederilor legale, 50% din sumele obținute din închirieri vor constitui venit la bugetul de stat, iar diferența de 50% va f i utilizată pentru investiții destinate dezvoltării infrastructurii de gospodărire a apelor, inclusiv pentru lucrări de întreținere, consolidare și protecție a plajelor Mării Negre.

Prin aceste măsuri, Administrația Națională „Apele Române” urmărește un cadru concurențial echitabil și transparent, care să sprijine dezvoltarea sustenabilă a litoralului românesc și protejarea mediului costier.

Florin Ghiță, director general al Administrației Naționale ”Apele Române”:  „Pregătim nouă etapă de administrare transparentă și eficientă a plajelor turistice. Nu vor exista prelungiri de contracte, ci licitații publice deschise, în care toți operatorii interesați vor avea șanse egale de participare. Scopul nostru este să corectăm disfuncționalitățile constatate în trecut și să consolidăm încrederea publică în modul de gestionare a domeniului public al statului.

Prin extinderea sectoarelor scoase la licitație și schimbarea categoriei de plajă, vom genera venituri mai mari la bugetul de stat și vom contribui la *dezvoltarea durabilă a zonei costiere și la protejarea plajelor românești.”

”Administrația Națională „Apele Române” reafirmă angajamentul său ferm față de respectarea cadrului legal și față de garantarea interesului public general, asigurând, totodată, condiții egale de participare și tratament nediscriminatoriu pentru toți operatorii economici interesați în gestionarea sectoarelor de plajă cu destinație turistică.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Relații cu presa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions