Conecteaza-te cu noi

Actual

Nuclearelectrica a OPRIT reactorul 2 de la Cernavodă. Vezi ce probleme au apărut

Published

on

Producătorul de energie Nuclearelectrica, care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat că a iniţiat manevrele de oprire controlată a Unităţii 2 în dimineaţa zilei de joi “din cauza apariţiei unei situaţii punctuale la una din liniile de instrumentaţie a sistemului de alimentare cu apă uşoară”, în partea clasică a centralei, potrivit reprezentanților Nuclearelectrica.

De altfel, în luna iulie, reactorul 2 s-a deconectat automat de două ori de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza reaparaţiei unui tranzient în partea clasică a centralei.

“Remedierea situaţiei, conform sistemelor şi procedurilor centralei, se poate efectua doar cu reactorul în stare oprită”, arată compania.

Oficialii Nuclearelectrica estimează că durata opririi în vederea efectuării lucrărilor de remediere va fi de 72 de ore.

Advertisement

“Situaţia punctuală şi activităţile de remediere a acesteia nu prezintă impact negativ pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, acestea fiind realizate conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă”, menţionează compania.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

SNN a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 133,78 milioane lei (29,2 milioane euro), în creştere de 77 de ori faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul creşterii producţiei şi a încasărilor.

Producţia de energie a companiei a crescut în primul semestru cu 5,5%, la 5.066 GWh, ”în condiţiile unei opriri planificate semnificativ mai reduse a unităţii planificate să intre în oprirea planificată”, arată raportul companiei.

Advertisement

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,19 miliarde lei (486 milioane euro).

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions