În această seară, 28 iunie, a avut loc un grav accident rutier în zona Casa de Cultură din municipiul Constanța, în urma căruia trei persoane au fost rănite ușor.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în jurul orei 21.00, polițiștii Serviciului Siguranța Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona Casei de Cultură, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-a produs între o autospecială de poliție și un autoturism care nu i-ar fi acordat prioritate de trecere.
”Autospeciala de poliție se afla în misiune, însoțind o ambulanță către o clinică de psihiatrie, deplasându-se în regim prioritar, cu semnale acustice și luminoase în funcțiune.
În urma accidentului rutier femeia aflată la volanul autoturismului care nu ar fi acordat prioritate și cei doi polițiști aflați în autospecială au fost răniți ușor.”, au precizat reprezentanții poliției.
Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare.

accident masina politiei