În cursul nopții trecute, 13 subofițeri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o capelă aflată în curtea unei biserici din municipiu.
La ajungerea echipajelor, incendiul se manifesta la intrarea în capela care este folosită pe timpul iernii și ca loc pentru susținerea slujbelor religioase, dar și la acoperișul acesteia. În scurt timp, incendiul a fost localizat de pompieri și au reușit să salveze mare parte din bunurile aflate în interior, pagubele fiind limitate la câteva obiecte de mobilier, icoane și tablouri aflate la intrarea în lăcaș și la aproximativ 10 de metri pătrați de acoperiș și tot atât din tavan.
Din fericire, incendiul a fost observat la timp de o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea care în acel moment a trecut prin cartier și au alertat prin mijloace specifice dispeceratul din cadrul ISU Tulcea, iar până la sosirea pompierilor au încercat să limiteze propagarea flăcărilor cu stingătoarele aflate în dotarea autospecialei de patrulare și în curtea bisericii.
Dat fiind că incendiul s-a produs în jurul orei unu noaptea când majoritatea cetățenilor se odihnesc, iar circulația pe drumurile publice este foarte redusă, incendiul putea avea urmări grave cu pagube însemnate dacă echipajul de jandarmi format din 4 subofițeri nu observau și acționau la timp.
”Încă o dată se dovedește faptul că forțele Ministerului Afacerilor Interne sunt în slujba cetățenilor și, indiferent de structura din care fac parte cooperează și lucrează pentru binele comun al comunităților pe care le deservesc.
Cauza probabilă de producere a incendiul este focul deschis în spații închise.”, a precizat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.