Conecteaza-te cu noi
SEAS2026

Societate

„O insulă”, aventura muzicală a Adei Milea pentru întreaga familie, la SEAS

Published

on

Copie a fișierului O insula martie foto Andrei Gindac Two Bugs

Teatrul de Stat Constanța prezintă joi, 27 august, de la ora 21:00, la Teatrul de Vară Soveja, în cadrul SEAS 2026 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului, spectacolul „O insulă”, în regia Adei Milea, care semnează și muzica și versurile. Scenografia și lighting design-ul îi aparțin lui Andu Dumitrescu.

Un spectacol pentru întreaga familie, „O insulă” îmbină ludicul, absurdul comic și muzica inconfundabilă a Adei Milea într-o poveste despre o insulă pustie care se dovedește, de fapt, surprinzător de populată. Pe scenă își dau întâlnire Robinson, Vineri, Sirena, Mary, mama și bunica ei, Piratul, Randolph, Regele canibalilor și chiar papagalul Coco.

Actorii Teatrului de Stat Constanța cântă, joacă și transformă aproape orice obiect aflat la îndemână în instrument muzical. Ștefan Mihai, Marian Adochiței, Mihaela Velicu, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Mirela Pană, Andrei Bibire, Lucian Iftime, Andrei Stroescu și Cosmin Mihale alcătuiesc distribuția spectacolului și își pun din plin la lucru atât disponibilitatea pentru joc, cât și calitățile vocale.

Drumul până la „O insulă” trece prin „Robinson Crusoe”, romanul lui Daniel Defoe care a făcut din naufragiul pe o insulă pustie una dintre marile povești ale literaturii, și prin „Insula” lui Gellu Naum, care recuperează personajele lui Defoe și le așază într-o lume suprarealistă, cu noi semnificații. Ada Milea duce mai departe acest joc și construiește propria versiune, în care aventura naufragiului, umorul, cântecele și întâlnirile improbabile deschid, fără solemnitate, și câteva teme foarte contemporane.

„O insulă” are o durată de 1 oră și 40 de minute și este recomandat publicului de toate vârstele.

Biletele pot fi achiziționate online, pe platformele partenere – Mystage.ro și Bilet.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța, de pe Bd. Tomis nr. 97, de la Info Desk City Park Mall Constanța, de la Casa de Cultură a Sindicatelor și, cu o oră înainte de începerea spectacolului, de la casieria Teatrului de Vară Soveja.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions