Astăzi, 22 mai, a avut loc un accident rutier în localitatea Crișan, lângă Hârșova.
La fața locului s-au deplasat o ambulanță Saj B2 și un echipaj Smurd B.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, o mașină în care se afla o femeie și doi copii mici a intrat într-un cap de pod, iar apoi s-a răsturnat.
În urma accidentului au rezultat trei victime conștiente, care au fost transportate la spitalul județean Constanța.
Este vorba despre o femeie cu traumatism toracic, un băiețel în vârstă de 3 ani și jumătate, cu atac de panică, fără marcă traumatică, și o fetiță de 6 ani, cu traumatism craniocerebral.
Foto: Ilustrativ