Advertisement
Actual

O tânără a fost lovită de tren în gara din Mangalia. A fost transportată la spital

Astăzi, în jurul orei 19.10, polițiștii Serviciului Siguranță Transporturi – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost lovită de tren, în zona stației CF Mangalia.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o tânără, de 19 ani, din Mangalia care, din primele cercetări, ar fi traversat calea ferată de pe peron, fără a se asigura, având căști audio în urechi.

Tânăra a fost acroșată de trenul care circula pe ruta Mangalia – Constanța, fiind proiectată sub tren. Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Circulația feroviară nu a fost afectată de eveniment.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

Polițiștii fac apel la responsabilitate

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente tragice, polițiștii constănțeni atrag atenția asupra importanței critice pe care o are atenția sporită în zona căilor ferate.

Traversarea liniilor trebuie făcută exclusiv prin locurile special amenajate și doar după o asigurare temeinică din ambele direcții.

”Totodată, facem un apel ferm la responsabilitatea privind eliminarea tuturor factorilor care pot distrage atenția: utilizarea căștilor audio sau a telefonului mobil în apropierea șinelor vă izolează vizual și acustic de mediul înconjurător, anulând semnalele de avertizare ale garniturilor de tren și transformând o fracțiune de secundă de neatenție într-o provocare la adresa propriei vieți.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Un motociclist și-a pierdut viața în localitatea Gheorghe Doja, județul Ialomița. Vezi cum s-a produs nenorocirea

Astăzi, 8 august, a avut loc un grav accident rutier în urma căruia un motociclist… Read More

5 ore ago

Constanța. Tânăr electrocutat după ce a pus mâna pe un stâlp de iluminat stradal din zona str. Mircea cel Bătrân

Ieri dimineață, polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Acesta… Read More

5 ore ago

Steagul galben a fost arborat pe plajele din Eforie. Sfaturi din partea salvamarilor

Marea s-a agitat la Eforie. Astăzi, pe toate plajele din stațiune, este arborat STEAGUL GALBEN.… Read More

9 ore ago

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța, pe sensul spre litoral. Traficul se desfășoară îngreunat

Astăzi, 8 august, a avut loc un accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța, pe sensul… Read More

13 ore ago

Fără apă în zonele Mamaia Sat, Mamaia Nord și Tabăra de Copii Năvodari

Astăzi, 7 august 2026, a survenit o avarie la nivelul magistralei de alimentare cu apă,… Read More

o zi ago