Parlamentul European (PE) a cerut marți să nu se prescrie abuzurile sexuale comise asupra minorilor, care aproape întotdeauna sunt raportate doar după ani de zile, iar materialele ce conțin abuzuri generate de inteligența artificială (AI) să fie considerate drept infracțiuni, informează EFE, citat de Agerpres.
PE a aprobat cu 599 de voturi pentru, două împotrivă și 62 de abțineri o propunere de act legislativ ce înăsprește normele în scopul de a combate mai eficient abuzurile sexuale împotriva copiilor.
În 2023, PE a adoptat poziția sa cu privire la această reglementare, dar Consiliul nu a făcut-o încă. Odată ce se va întâmpla acest lucru, vor putea începe negocierile legislative între cele două instituții pe acest dosar.
Eurodeputații au cerut marți abolirea termenelor de prescripție pentru infracțiunile prevăzute în lege, deoarece statisticile arată că majoritatea victimelor denunță infracțiunea la mult timp după ce aceasta a avut loc. De asemenea, au susținut că dreptul victimelor de a solicita o despăgubire să nu aibă termen de prescripție.
Sursa: Agerpres