Primăria Municipiului Constanța informează că Pasarela din stațiunea Mamaia va fi redeschisă începând de mâine (sâmbătă, 29 iunie). Primăria spune că accesul pe ea a fost restricționat, pentru că au fost executate lucrări de reparații și întreținere.
„Echipele de muncitori au intervenit la structura metalică ce susține pasarela, au schimbat o parte dintre scândurile deteriorate, iar după această operațiune, lemnul a fost vopsit cu un lac protector. Au fost înlocuite băncile, coșurile de gunoi, iar balustrada de protecție de la debarcader și la cele opt porți care care permit accesul către doc a fost recondiționată“, spun cei de la Primărie.
Amintim că pasarela din stațiunea Mamaia a fost inaugurată în 2012, valoarea investiției fiind de patru milioane de lei, bani de la Ministerul Dezvoltării.