Advertisement
Actual

Percheziții DIICOT în mai multe județe, printre care și Constanța. Este vizată o grupare de criminalitate organizată

Zeci de percheziții au loc la această oră în mai multe județe din țară, printre care și Constanța, la o grupare de criminalitate organizată  în scopul obținerii de importante sume de bani din întocmirea în fals de cărți de identitate, permise de conducere, diplome și adeverințe de studii, cărți de muncă și adeverințe care atestă vechimea în muncă.

Astăzi, 9 octombrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Biroul Teritorial Covasna, împreună cu polițiști ai Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Covasna și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov,  efectuează 46 de percheziții domiciliare pe raza județelor Covasna, Brașov, Bacău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Harghita, Sibiu, Vrancea și a municipiul București  într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și fals informatic.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, pe raza județelor Brașov și Covasna, mai mulți făptuitori au constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante sume de bani din întocmirea în fals de cărți de identitate, permise de conducere, diplome și adeverințe de studii, cărți de muncă și adeverințe care atestă vechimea în muncă.

Liderul grupului infracțional organizat și-a asumat atribuții esențiale în derularea activității ilegale, ocupându-se direct sau prin intermediari de identificarea clienților interesați de obținerea de documente falsificate. Tot el stabilea prețul pentru fiecare solicitare și transmitea comenzile către ceilalți membri ai grupării, care realizau efectiv falsurile, utilizând echipamente și programe informatice specializate.

Pe baza probelor administrate s-a stabilit că liderul grupării a încasat în întregime sumele provenite din activitatea infracțională și, în calitate de coordonator, a remis o parte din acestea către persoanele implicate în întocmirea documentelor false. Intermediarii care au identificat clienți primeau, la rândul lor, o cotă parte din încasări iar dacă  deveneau și beneficiari ai unor acte false li se acordau reduceri la prețul solicitat inițial în schimbul atragerii de noi clienți.
Sunt puse în executare 7 mandate de aducere, audierile urmând a se desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Biroul Teritorial Covasna.

”Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzilor de Combaterea Criminalității Organizate Cluj,   Bacău și Constanța, Serviciilor de Combaterea Criminalității Organizate Dâmbovița,   Harghita, Sibiu și Vrancea, Inspectoratelor Județene de Poliție Covasna și Brașov și jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al DIICOT.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

O autoutilitară care transporta viței, oprită în trafic de autoritățile din Tulcea. Ce amenzi au fost aplicate

Duminică, 5 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Tulcea, cu sprijinul polițiștilor din… Read More

o oră ago

Bărbat reținut pentru braconaj cu un dispozitiv de pescuit electric pe Dunăre, la Cernavodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au prins în flagrant un bărbat de… Read More

2 ore ago

Ce se mai fură prin Constanța? Toți sacii cu nisip amplasați de autorități în cartierul Km 5 au fost sustrași

„Sacii cu nisip montați pe străzi nu sunt bunuri comune! furtul sacilor înseamnă pericol pentru… Read More

3 ore ago

Ce spune conducerea Armonia Hospital despre pacienta care a murit după naștere

În data de 08.10.2025, la ora 01:06, a avut loc nașterea pe cale naturală a… Read More

3 ore ago

„Cod roșu de inundații“ la Școala nr. 7 din Constanța. Cocargeanu: „La câteva zile după reabilitare, clădirea s-a transformat într-un simbol al eșecului administrativ“

Liderul USR Constanța, fostul consilier local Florin Cocargeanu, actualmente secretar de stat în Ministerul Dezvoltării… Read More

3 ore ago