În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 5 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară.
Perchezițiile s-au derulat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Din cercetările efectuate în dosar a reieșit că, în cursul anului 2025, doi bărbați, de 36 și 41 de ani, ar fi introdus ilegal în România arme pe care le-ar fi achiziționat în străinătate.
”În urma efectuării perchezițiilor, în locuința bărbatului de 41 de ani au fost descoperite un pistol neletal supus autorizării, de calibrul 9 mm și 3 unități de muniție, de același calibru, deținute ilegal.
În locuința bărbatului de 36 de ani au fost descoperite o armă neletală, tip revolver, supusă autorizării, de calibrul 22, o armă neletală, tip revolver, supusă autorizării, de calibrul 9 mm, 42 unități de muniție neletală de calibrul 9x27mm, 6 cartușe cu glonț, 39 unități de muniție de calibrul 9 mm, modificate, cu vârf metalic, 2 articole pirotehnice din categoria F2, toate deținute ilegal.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Bunurile găsite au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
La percheziții au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.