Conecteaza-te cu noi

Actual

Percheziții în localitățile Sarichioi și Mihai Bravu din județul Tulcea. Doi tineri, ARESTAȚI pentru trafic de canabis

Published

on

droguri tulcea

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională a doi tineri, ambii de 19 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de  trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată. În sarcina unuia dintre aceștia s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din probele administrat a reieșit că, în perioada cuprinsă între luna iunie 2025 și finele lunii februarie 2026, unul dintre tineri ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Tulcea, canabis, drog de risc și substanță cristalină, drog de mare risc, cu sume între 80 și 200 de lei pentru un gram.

De asemenea, cercetările au reliefat că, în intervalul decembrie 2025 – februarie 2026, cel de al doilea tânăr, ar fi deținut, manipulat, oferit cu titlu gratuit și vândut, inclusiv către minori, diferite substanțe interzise (canabis, ”cristal” și NEP).

În urma celor 4 percheziții domiciliare efectuate, de către polițiști, la data de 3 aprilie 2026, în localitățile Sarichioi și Mihai Bravu, din județul Tulcea, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de canabis, țigarete artizanale, un grinder, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

La data de 3 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea tinerilor.

Ieri, 4 aprilie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a acestora.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea și cel al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție.

droguri tulcea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions