Conecteaza-te cu noi

Actual

Performanță în industria nucleară! Unitatea 2 de la Cernavodă a funcționat continuu timp de 704 zile!

Published

on

Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A. (“SNN”) anunta ca lucrările aferente opririi planificate a Unitatii 2 CNE Cernavoda se vor finaliza in data de 02 iunie 2017, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional se va realiza in aceeasi zi. Unitatea 2 a intrat în programul de oprire planificată în data de 6 mai 2017 în vederea efectuării lucrărilor de mentenanţă planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. Potrivit directorului general, Daniela Lulache, în perioada opririi planificate, s-au efectuat peste 10.000 de activitati din urmatoarele programe: Programul de intretinere preventiva si corectiva; Programul de inspectii; Programul de testare pe perioada oprilor planificate, conform cerintelor Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprita; Programul de implementare a modificarilor de proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente. Toate obiectivele opririi planificate au fost realizate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă. Anterior intrarii in programul de oprire planificata, Unitatea 2 CNE Cernavoda a functionat continuu de la ultima oprire planificata din anul 2015, timp de 704 zile, ceea ce reprezinta o performanta in industria nucleara, performanta asociata profesionalismului personalului si calitatii programelor si proceselor centralei. De asemenea, conform datelor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, Romania, prin cele doua unitati in operare de la CNE Cernavoda, ocupa primul loc dintr-un total de 454 unitati nucleare din 30 de tari (cu date raportate la AIEA) cu un factor de capacitate mediat pe ultimii 3 ani de 94% si primul loc dintr-un total de 566 unitati nucleare din 32 de tari (cu date raportate la AIEA) cu un factor de capacitate de la punerea in functiune pana la sfarsitul anului 2016 de 91,9%.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions