Advertisement
Actual

Peroanele și pasajul pietonal din stația CFR Fetești au fost redeschise pentru călători

Au fost redeschise pentru public peroanele din stația Fetești. De asemenea, a fost reluat accesului prin pasajul pietonal, în cadrul proiectului amplu de modernizare a infrastructurii feroviare aflat în desfășurare.

Lucrările realizate până în acest moment fac parte dintr-un proces complex de reabilitare și aducere la standarde europene a stației, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de siguranță, accesibilitate și confort pentru toți călătorii.

Peroanele modernizate sunt aliniate la nivelul trenurilor, facilitând urcarea și coborârea pasagerilor fără diferențe de nivel. În plus, acestea sunt echipate cu marcaje tactile speciale pentru persoanele cu deficiențe de vedere, care contribuie la orientarea în siguranță și la prevenirea accidentelor.

Pasajul pietonal, redeschis odată cu peroanele, asigură un acces rapid și sigur între liniile stației, optimizând fluxul de circulație al călătorilor.

Proiectul de modernizare continuă, iar în perioada următoare va fi dat în folosință și liftul aferent pasarelei pietonale care traversează toate liniile, element esențial pentru facilitarea accesului persoanelor cu mobilitate redusă.

Redeschiderea acestor obiective reprezintă un moment important în cadrul proiectului aflat în desfășurare și un pas concret spre modernizarea completă a stației Fetești.

”Lucrările fac parte din proiectul „Lucrări în Staţiile C.F. Feteşti şi Ciulniţa, de pe linia de cale ferată Bucureşti – Constanţa”.

Proiectul are ca obiectiv execuţia lucrărilor de reabilitare a Staţiilor C.F. Feteşti şi Ciulniţa pentru asigurarea, prin complexul București, a legăturii feroviare a tuturor zonelor țării cu litoralul românesc şi asigurarea condițiilor tehnice pentru circulația trenurilor de călători cu viteze maxime de 160 km/h pe ruta București – Constanța. Printre principalele beneficii aşteptate în urma finalizării acestei investiţii se numără eliminarea restricţiilor de viteză, creşterea traficului de călători, marfă şi tranzit, îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă a traficului feroviar, îmbunătăţirea confortului în timpul călătoriei cu trenul, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi cu impact negativ asupra mediului.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al SRCF Constanța.

cfr fetesti

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Intervenție MEDEVAC în rada exterioară a Portului Constanța

În această seară, duminică 10 mai, la ora 18.00, Agenția Română de Salvare a Vieții… Read More

2 ore ago

Surse – Președintele Nicușor Dan ar putea veni săptămâna viitoare cu propunerea de premier. Varianta-surpriză tot mai probabilă

Președintele Nicușor Dan ar putea veni, la sfârșitul săptămânii viitoare, cu o propunere de premier pe care să… Read More

6 ore ago

România, fără energie nucleară. Centrala de la Cernavodă s-a oprit complet

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată în această dimineață de… Read More

6 ore ago

O mașină a intrat într-un copac, între Deleni și Adamclisi, județul Constanța. Două victime au ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc astăzi, 10 ma9, între localitățile Deleni și Adamclisi, județul… Read More

7 ore ago

Acțiune a polițiștilor Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu. Vezi ce au constatat

Ieri,  9 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune… Read More

11 ore ago

Acțiune de amploare a polițiștilor constănțeni. Au fost aplicate peste 130 de sancțiuni contravenționale

Noaptea trecută, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secțiile 2 și 3, cu sprijinul… Read More

12 ore ago