Conecteaza-te cu noi
SolidHouse

Politica

PNL: „Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă“

Published

on

aur

Partidul Național Liberal solicită Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și menținerea ordinii publice în București, în contextul manifestației pe care AUR și susținătorii prorusului Călin Georgescu intenționează să o desfășoare ilegal pe 14 noiembrie.

„Facem direct răspunzători Guvernul PSD și liderii AUR de tulburările și vandalismele care ar putea rezulta dintr-un miting neautorizat, în contextul încălcării legii și al absenței măsurilor care se impun pentru aplicarea ei. Extremiștii trebuie împiedicați să transforme Capitala României în scena unor violențe publice de tipul celor pe care le-am văzut săptămânile trecute în Franța, Italia sau Belgia.

Libertatea de exprimare și dreptul la protest sunt garantate într-o societate democratică, însă ele trebuie exercitate în cadrul legii, fără provocări și fără violențe. Dacă o manifestație nu îndeplinește condițiile legale de organizare, autoritățile au obligația să acționeze în limitele competențelor lor și să prevină problemele. Susținem poziția primarului municipiului București, Ciprian Ciucu, în sensul aplicării legii și al efortului de prevenire a oricăror incidente.“, se arată într-un comunicat al PNL.

Liberalii atrag atenția că manifestația anunțată de AUR coincide cu desfășurarea meciului de fotbal România – Polonia și cu prezența în Capitală a unor grupuri importante de suporteri. Această suprapunere impune măsuri suplimentare de prevenție, pentru a evita eventuale confruntări sau încercări de provocare a unor violențe.

„Subliniem de asemenea încercarea AUR de asociere la manifestația neautorizată a reprezentanților unor formațiuni politice extremiste din străinătate, care s-au remarcat de-a lungul timpului prin declarații xenofobe la adresa românilor care locuiesc în diferite țări europene. Acest lucru arată că AUR este împotriva românilor, tolerându-i pe cei care-i disprețuiesc și-i atacă pe români.

România are nevoie de respectarea legii, nu de dezordine și haos, iar actuala guvernare răspunde integral pentru ordinea publică și siguranța cetățenilor.“, se mai arată în comunicatul PNL.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions

Protejat de WebMonitor