Conecteaza-te cu noi

Actual

Poezie, rock şi ritmuri latino, sute de spectatori la Mamaia Fairytale

Published

on

 

Seara de sâmbătă al celui de-al patrulea week-end al Festivalului Mamaia Fairytale a adus o explozie de muzică de calitate, dar şi un recital special şi deosebit susţinut de una dintre cele mai îndrăgite actriţe din România: Adriana Trandafir care, de altfel, a însoţit publicul pe parcursul întregii seri, fiind şi prezentator, alături de Silviu Biriş. Din nou, mii de spectatori şi iubitori de artă şi de divertisment de calitate s-au strâns în Piaţeta Casino din Mamaia. Iar aşteptările le-au fost răsplătite încă din primele momente ale serii, când Adriana Trandafir a urcat pe scenă. Timp de jumătate de oră, aceasta a susţinut un one woman show în care a împletit lirismul versurilor şi melancolia gândurilor personale cu cântece folclorice şi de muzică uşoară, pline de viaţă, interpretate într-un stil personal. Publicul a aplaudat minute în şir prestaţia impecabilă a actriţei, dovedind aprecierea faţă de un act artistic adevărat şi de valoare. Seara a continuat cu un concert oferit de trupa Mandinga. „Despacito”, „Soarele meu” au fost doar două dintre piesele care au înflăcărat auditoriul din Mamaia. Ritmurile latino care i-au făcut cunoscuţi pe cei din această trupă au răsunat şi de această dată pe litoral. Ca şi în celelalte seri ale festivalului, Baletul Fairytale a fost prezent, pentru a aduce un plus de culoare, dansatorii mişcându-se armonios pe coregrafia lui Horaţiu Cherecheş. Momentul mult-aşteptat al serii a fost concertul trupei Bosquito, care a revenit în forţă în atenţia publicului. Sutele de spectatori care au fost prezenţi i-au primit cu aplauze furtunoase şi urale pe Radu Almăşan şi colegii săi. Şlagăre ca „Pepita”, „Hopa, hopa” sau „Aşa că beau” au făcut deliciul publicului şi i-au ridicat în picioare pe cei prezenţi, îndemnându-i la dans. De asemenea, soliştii trupei au fost plăcut impresionaţi de evoluţia membrilor Baletului Fairytale, care au oferit un spectacol pe cinste în acordurile latino-rock. Spectatorii au fost atât de încântaţi şi de entuziasmaţi de concert, încât artiştii au oferit cu plăcere două bisuri explozive. În ultima seară a acestui week-end, constănţenii şi turiştii aflaţi în Mamaia se vor putea delecta cu un concert de cântece şi dansuri tradiţionale aromâne, în spectacolul „Balcanica”. Ca de obicei, Baletul Fairytale, sub atenta îndrumare a lui Horaţiu Cherecheş, va evolua alături de interpreţi. Festivalul Mamaia Fairytale 2017 este organizat de Primăria Municipiului Constanţa şi Asociaţia Eurocult, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa. În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genţi (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm), spray-uri, cuţite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare şi băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alţi participanţi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions