Polaris M Holding pregătește imprastietoarele și plugurile (vreo 30 la număr). La ora 4 dimineața va începe să ningă zdravăn și viscolit până maine după amiaza.
În contextul avertizărilor meteo privind ninsori viscolite, polei și intensificări ale vântului, echipele Polaris sunt deja pe teren, acționând preventiv pentru siguranța circulației.
Sărărițele vor împrăștia material antiderapant
Utilajele cu lame vor interveni pentru îndepărtarea zăpezii
Cisternele cu clorură vor preveni formarea poleiului
“Cu cât sunt mai multe mașini în trafic, cu atât utilajele se vor mișca mai greu. Poate lăsăm mașinile acasă mâine, așa cât se poate. O luăm așa la pas pe zăpadă. Mișcarea chiar face bine, mai ales pe distanțe scurte și medii.
Nici de data asta nu o să reușim să prindem fulgii înainte de a atinge solul, așa cum multă lume si-ar dori.
Și ca să nu avem discuții, prioritate vor avea traseele CT BUS.
Și o să spargem la fel cu lopata gheața din zona trecerilor de pietoni. Atât ne duce capul, alta soluție nu avem. Am văzut mulți care abordau sarcastic acest aspect din căldurica căminului și de sub plăpumioară, butonand cu degețelele călduțe pe rețelele de socializare.
Pentru consilierii locali ai municipiului Constanța, lideri de partide…vă invit să percepeți cu simțurile dvs începând cu ora 4 dimineața, cum arată lupta cu stihiile naturii. Va invit în baza logistică și apoi să stăm împreună în viscol după utilaje.
Politicienii interesați îmi pot scrie în privat pentru a stabili detaliile vizitei și participării live la acțiunile de deszăpezire.”, notează conducerea companiei Polaris.
Cod galben de vreme rea!
Amintim că, Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi două avertizări pentru municipiul Constanța.
Cod galben de intensificări ale vântului, valabil în perioada 15 februarie, ora 08:00 – 15 februarie, ora 14:00. În intervalul menționat, în Dobrogea vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50…60 km/h și, izolat, peste 65…70 km/h, pe parcursul zilei de duminică (15 februarie) și duminică spre luni (15/16 februarie).
Cod galben de intensificări ale vântului, valabil în perioada 15 februarie, ora 14:00 – 16 februarie, ora 08:00. În intervalul menționat, în județele Tulcea și Constanța, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…60 km/h și, izolat, peste 65…70 km/h.