Conecteaza-te cu noi
Polaris

Actual

Polițistul beat care a provocat un accident în Constanța și apoi a părăsit locul faptei a fost reținut pentru 24 de ore

Published

on

masina politie

Polițistul  care a comis un accident rutier în municipiul Constanța și a părăsit locul faptei a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit procurorilor, după accident, polițistul și-a continuat drumul cu autoturismul, însă a provocat un alt accident rutier soldat cu daune materiale la alte două autovehicule. De-abia apoi a plecat fără mașină și s-a deplasat spre sediul poliției pentru a declara ce a făcut. În urma accidentului, trei persoane au fost vătămate.

Oficial din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța:

Prin ordonanţa din data de 4 noiembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost pusă în mişcare acţiunea penale faţă de inculpatul MELENCU ROBERT-VASILE, agent de poliţie rutieră în cadrul Biroului Siguranţă Rutieră al Poliţiei Municipiului Constanța, acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și vătămare corporală din culpă, iar la aceeaşi dată a fost reţinut pentru 24 de ore.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data 02 noiembrie 2025, în jurul orei 7.00, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 1,47 g/l alcool pur în sânge la prima probă prelevată, inculpatul a condus un autoturism BMW pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, iar la intersecţia sens giratoriu cu strada I.G. Duca, din cauza neacordării de prioritate la schimbarea benzii de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism Skoda Fabia, condus regulamentar de persoana vătămată L.M. şi le-a provocat acesteia și altor două pasagere leziuni traumatice vindecabile în câte 20-25, 3-4, respectiv 20-25 de zile de îngrijiri medicale. După producerea accidentului inculpatul nu a oprit autoturismul, ci l-a condus în direcția opusă, spre Casa de Cultură a Sindicatelor, părăsind locul accidentului, iar după o distanță de circa 180 m a provocat un alt accident rutier soldat doar cu daune materiale la alte două autovehicule, apoi a plecat pedestru de la locul faptei.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions