Polițistul care a comis un accident rutier în municipiul Constanța și a părăsit locul faptei a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit procurorilor, după accident, polițistul și-a continuat drumul cu autoturismul, însă a provocat un alt accident rutier soldat cu daune materiale la alte două autovehicule. De-abia apoi a plecat fără mașină și s-a deplasat spre sediul poliției pentru a declara ce a făcut. În urma accidentului, trei persoane au fost vătămate.
Oficial din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța:
Prin ordonanţa din data de 4 noiembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost pusă în mişcare acţiunea penale faţă de inculpatul MELENCU ROBERT-VASILE, agent de poliţie rutieră în cadrul Biroului Siguranţă Rutieră al Poliţiei Municipiului Constanța, acuzat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și vătămare corporală din culpă, iar la aceeaşi dată a fost reţinut pentru 24 de ore.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data 02 noiembrie 2025, în jurul orei 7.00, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 1,47 g/l alcool pur în sânge la prima probă prelevată, inculpatul a condus un autoturism BMW pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța, iar la intersecţia sens giratoriu cu strada I.G. Duca, din cauza neacordării de prioritate la schimbarea benzii de deplasare, a intrat în coliziune cu un autoturism Skoda Fabia, condus regulamentar de persoana vătămată L.M. şi le-a provocat acesteia și altor două pasagere leziuni traumatice vindecabile în câte 20-25, 3-4, respectiv 20-25 de zile de îngrijiri medicale. După producerea accidentului inculpatul nu a oprit autoturismul, ci l-a condus în direcția opusă, spre Casa de Cultură a Sindicatelor, părăsind locul accidentului, iar după o distanță de circa 180 m a provocat un alt accident rutier soldat doar cu daune materiale la alte două autovehicule, apoi a plecat pedestru de la locul faptei.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Foto: Ilustrativ