România a cumpărat cel mai important port al Republicii Moldova, portul Giurgiulești. Potrivit Wikipedia, acesta este unicul port din Republica Moldova care este accesibil pentru navele martime. Portul este situat la km 133,8 al fluviului Dunărea, în sudul țării, fiind mărginit de România și Ucraina.
În luna februarie a anului 2026, Sebastian Burduja, fost ministru al Economiei în perioada iunie 2023-iunie 2025, scria următoarele:
„Alertă de înțelepciune! Românească, nu rusească! Mai țineți minte cum visa Vladimir Putin să facă din Marea Neagră un lac rusesc? Ei bine, tocmai i-am stricat planurile. Pentru că România a cumpărat Portul Giurgiulești. Prin Portul Constanța, România va opera Portul Giurgiulești de la frații noștri de peste Prut, port la Dunăre și Marea Neagră, pe unde trec 70% din exporturile Republicii Moldova. Asta înseamnă leadership. Asta înseamnă viziune. Asta înseamnă fapte. Pentru că, dincolo de geopolitică, Portul de la Giurgiulești înseamnă reunificare economică. Azi un port, mâine o autostradă, poimâine o singură țară. România este puternică împreună cu frații noștri de peste Prut.”, a precizat Sebastian Burduja.
Ce înseamnă asta concret?
- Terminal petrolier
- Două terminale de cereale
- Parc de afaceri
- Peste 70% din importurile și exporturile pe apă ale Moldovei trec prin acest port
- Plus 28 de milioane de dolari investiți în modernizare
Ce spune ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban
Ministrul s-a arătat bucuros că s-a reușit finalizarea tranzacției de preluare a operatorului Portului Giurgiulești, firma ICS Danube Logistics, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, o investiție strategică pentru România, cu miză regională și europeană.
Achiziția portului Giurgiulești este necesară, luând în considerare concurența dintre Portul Constanța și celelalte porturi din bazinul Mării Negre și cele ale statelor membre UE și în contextul extinderii hinterland-ului Portului Constanța și transformării lui într-un lider de piață pentru zona Centrală și de Sud-Est a Europei, precum și trasarea noilor rute de transport în contextul actual regional. Rolul său strategic a crescut în regiune, iar portul este bine poziționat pentru a servi la reconstrucția viitoare a Ucrainei.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a fost implicat, încă de la început, în derularea spre succes a acestei tranzacții, furnizând analize riguroase, evaluări de risc actualizate și o viziune clară asupra impactului pe termen lung.
”Prin preluarea acestuia, România își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea Portului Giurgiulești și consolidarea poziției acestuia în noul context geopolitic și economic. Se au în vedere investiții importante, pe termen lung, în creșterea capacității portului și a importanței sale strategice în zonă.
Ne dorim ca Giurgiuleștiul să devină complet integrat în rețelele de transport din regiune. Aceasta ar putea include, de exemplu, sprijinirea proiectelor de infrastructură externă, cum ar fi o autostradă sau un drum expres de la Galați la Giurgiulești (care leagă direct portul de rețeaua rutieră europeană) sau parteneriate cu Portul Galați (de peste Dunăre, în România) pentru a opera complementar. Astfel de măsuri ar integra mai strâns portul Giurgiulești în rețeaua regională de transport, amplificând rolul său de poartă de acces către UE pentru Moldova.”, a scris ministrul Șerban pe pagina de Facebook.