Advertisement
Politica

Premierul Ciolacu: Am deblocat posturile din Sănătate

Premierul Marcel Ciolacu a transmis că au fost deblocate posturile în sănătate. Astfel, șeful Executivului a declarat că măsurile luate de Guvern permit, în prezent, angajarea de personal medical în spitale fără să existe obligativitatea unui memorandum. De asemenea, Ciolacu a subliniat că, în continuare, se are în vedere găsirea unei soluţii pentru a impulsiona angajările în unităţile spitaliceşti mari, de genul Spitalului Universitar sau Institutului Clinic Fundeni.

“Ştiţi foarte bine că am deblocat posturile din învăţământ şi din sănătate. Nu mai există obligativitatea unui memorandum în cazul în care cineva iese la pensie sau renunţă, îşi dă demisia. Automat, managerii pot să facă angajări. La sistemul de urgenţă nu există nicio restricţie, la fel şi la ATI. Acum, după discuţiile avute cu domnul ministru, o să mergem şi pe instituţiile mari spitaliceşti. Sunt programele naţionale, sunt şi ONG-urile, ‘Salvaţi Copiii’, “Caravana cu medici”, unde se încearcă să se meargă cu actul medical, cu prevenţia, cu controalele medicale în zona rurală, dar trebuie să recunoaştem că sunt câteva instituţii de elită, spitaliceşti, cum e Spitalul Universitar, cum este Institutul Fundeni, acolo se salvează vieţile, acolo intră pacienţii aproape fără speranţă şi pleacă pe picioare. Acolo, am discutat cu domnul ministru, şi o să venim cu o soluţie ca să impulsionăm cumva angajările. Acei oameni, câteodată, nu mai au timp, nici dacă au libere nu mai au timp să le ia”, a declarat Ciolacu citat de jurnaliștii de la agerpres.ro.

De asemenea, premierul a explicat că soluţia va ţine cont şi de eventuala modificare a unui ordin al ministrului Sănătăţii, emis pe vremea când la şefia ministerului se afla Eugen Nicolăescu, care elimină distincţiile între medicii de diferite specialităţi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

O femeie și trei bărbați au ajuns ieri în spatele gratiilor de la Penitenciarul Poarta Albă

Ieri, 18 decembrie, o femeie și trei bărbați au fost identificați și conduși la Penitenciarul… Read More

3 ore ago

O nouă zi, altă demisie din PNL. Primarul comunei Lipnița din județul Constanța renunță la mandat

Primarul comunei Lipnița, Nicolae Florin Dinu, aflat la al doilea mandat, a anunțat astăzi, la… Read More

4 ore ago

Important! Se prelungește valabilitatea abonamentelor CT BUS

Toate abonamentele CT BUS valabile în zilele de 16, 17 și 18 decembrie vor fi prelungite cu… Read More

5 ore ago

Retrospectiva anului 2025 pentru ALEZZI. Un an al maturității, al proiectelor finalizate și al extinderii spre noi direcții strategice

Pentru ALEZZI, 2025 a fost anul în care experiența acumulată în trei decenii de activitate… Read More

6 ore ago

Mașina care s-a izbit de un cap de pod în localitate Deleni nu a oprit la semnalul polițiștilor de frontieră

Astăzi, 19 decembrie, a avut loc un grav accident rutier în localitatea Deleni, județul Constanța.… Read More

6 ore ago

Greva fără precedent de la CT BUS se mută în instanță. Peste 600 de salariați, dați în judecată

Greva fără precedent de la CT BUS se mută în instanță. Conducerea companiei a dat… Read More

6 ore ago