Conecteaza-te cu noi

Politica

Premierul Orban: Şomajul tehnic va fi înlocuit cu până la 41,5% din salariul brut pentru fiecare angajat

Published

on

Premierul Ludovic Orban a anuțat miercuri seară că pentru acele domenii în care se vor menţine restricţiile, după data de 1 iunie, se va continua plata şomajului tehnic.

”Pentru toate domeniile care îşi vor relua activitatea ca urmare a relaxării restricţiilor, şomajul tehnic va fi înlocuit de o măsură activă de susţinere a reluării activităţii de către angajaţi, prin alocarea unui procent din salariul brut al angajatului, de până la 41,5%, pentru fiecare angajat care îşi reia activitatea în cadrul companiei în care a lucrat”, a spus premierul Orban, într-o declarație de presă la Palatul Victoria.

De asemenea, a mai anunțat el, va fi acordat „un procent de până la 30% din salariul brut companiilor care vor angaja oameni aflați în căutarea unui loc de muncă, pe o perioada de cel puțin trei luni de zile”.

Măsuri similare de susținere a angajărilor se vor lua și în cazul altor categorii, precum absolventi, persoane cu vârsta apropiată de pensie, dar și pentru zilieri.

Companiile care vor primi un astfel de ajutor vor avea obligația să țină angajatul o anumită perioadă de timp.

Advertisement

Declarații Orban: Măsuri pentru angajați și angajatori

  • După cum am anunțat în urmă cu o săptămână, în cadrul planului de reconstrucție economică a României am prevăzut un set de măsuri extrem de importante de susținere a angajaților și angajatorilor în perioada care va urma
  • În primul rând, pentru acele domenii în care se vor menţine restricţiile, după data de 1 iunie vom continua plata şomajului tehnic
  • Pentru toate domeniile care îşi vor relua activitatea ca urmare a relaxării restricţiilor, şomajul tehnic va fi înlocuit de o măsură activă de susţinere a reluării activităţii de către angajaţi, prin alocarea unui procent din salariul brut al angajatului, de până la 41,5%, pentru fiecare angajat care îşi reia activitatea în cadrul companiei în care a lucrat
  • Se știe foarte clar că, din cauza crizei economiei provocate de epidemie, foarte mulți români fie și-au pierdut locul de muncă, fie au fost în șomaj tehnic. De asemenea, foarte mulți români s-au întors în țară, din țările în care își desfășurau activitatea, ca urmare a încheierii contractelor de muncă
  • Evaluarea pe care o avem ne indică faptul că există aproape 600.000 de români care s-au aflat în șomaj tehnic și până la 700.000 de români care vor fi în căutarea unui loc de muncă, aproape 350.000 de persoane cărora li s-a încheiat contractul de muncă și între 300.000 și 350.000 de români care s-au întors în țară și vor fi în căutarea unui loc de muncă
  • Din acest motiv, pe lângă măsura activă acordată pentru reluarea activității angajaților din companiile care au fost afectate de măsurile de restricție sau au fost afectate indirect de criza economică, vom folosi mai multe măsuri active dedicate diferitelor categorii de angajați
  • Vom acorda un procent de până la 30% din salariul brut companiilor care vor angaja oameni aflați în căutarea unui loc de muncă, pe o perioada de cel puțin trei luni de zile
  • De asemenea, există o serie de categorii pentru care angajarea este mai dificilă, cum sunt tinerii absolvenți, cum sunt persoanele aflate aproape de vârsta de pensionare și care mai greu își găsesc locuri de muncă pe piața muncii, pentru aceste categorii vom dezvolta instrumente de susținere a angajărilor mult mai generoase, susținând un procent semnificativ din salariul brut o perioadă de timp mai lungă
  • Sigur că aceste măsuri vor fi luate cu anumite condiții, și anume după încetarea perioadei de plată a sumei din cadrul măsurii active, o perioadă de timp compania să mențină angajații care au beneficiat de aceste măsuri
  • De asemenea, și pentru zilieri – știm foarte clar că există o nevoie reală pentru fermierii români de forță de muncă angajată sub forma contractelor de zilieri – și pentru această categorie de cetățeni vom adopta un act normativ în care vom aplica o măsură activă de susținere a angajării lor (cursa: hotnews.ro)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions