Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, vine cu un punct de vedere după ședința de azi a CJC cu referire la mai multe puncte sensibile care au fost atinse în cadrul întâlnirii.
- Reorganizarea Direcției Generale de Evidență a Populației și a Bibliotecii Județene
„Proiectele de reorganizare au fost inițiate la solicitarea conducerii acestor instituții, în forma propusă de ele. În ultimele zile, în spațiul public au apărut multiple semnale referitoare la posibile nereguli, care au generat confuzie și preocupare. Având în vedere aceste aspecte și pentru a asigura transparența procesului, am decis retragerea proiectelor de pe ordinea de zi a ședinței de consiliu până luna viitoare.
Între timp, corpului de control îi va fi solicitat să verifice criteriile de selecție a posturilor propuse pentru desființare, încărcarea fiecărui funcționar și respectarea normelor legale în vigoare. Această decizie nu a fost solicitată de niciun consilier județean, ci a fost luată strict de mine, pe baza mesajelor transmise de mass-media și a intervenției sindicale.
Este important de subliniat că la comisiile de specialitate care au avut loc înaintea ședinței de consiliu, niciun consilier, indiferent de partid, nu a votat împotriva proiectelor; toate voturile au fost favorabile. Retragerea nu reflectă opoziția consilierilor, ci o măsură de clarificare și responsabilitate administrativă.”
- Contractele de asistență juridică
„În ceea ce privește contractele de asistență juridică, atrag atenția că aceste contracte sunt exceptate de la legea achizițiilor publice. Motivul este logic: serviciile juridice nu pot fi comparate simplist pe criteriul prețului, cum ar fi achiziția unui bun standardizat.
Din dorința de a oferi maximum de transparență, am solicitat oferte de la mai mulți avocați și am respectat criteriul prețului cel mai mic, asigurându-ne că serviciile sunt de calitate și că procedura este corectă. Contrar sugestiilor făcute în ședință, nu am solicitat oferte doar de la doi avocați, ci de la un număr suficient pentru a garanta competitivitatea și transparența.
Orice consilier județean poate propune inițierea unui proiect alternativ sau poate depune amendamente la proiectul inițiat de mine, asumându-și responsabilitatea pentru calitatea serviciilor. În comisiile de specialitate, toți consilierii au avizat favorabil proiectul, cu excepția unui singur consilier AUR.”
- Bugetul județului
„Referitor la buget, era un cântec cu buna dimineața la Mos Ajun 😊 … acesta este cunoscut a fi dezechilibrat încă de la începutul anului, ceea ce nu reprezintă o surpriză pentru cei care urmăresc gestionarea finanțelor publice. Avem însă un excedent considerabil, pe care nu îl mai păstrăm inactiv, ci îl alocăm pentru investiții. Aceasta reprezintă un gest responsabil și benefic pentru comunitate, deoarece resursele disponibile sunt utilizate în mod activ și eficient.
La comisiile de specialitate, niciun consilier nu a ezitat să voteze favorabil aceste propuneri, indiferent de partid, ceea ce reflectă consensul privind utilizarea responsabilă a fondurilor publice.”
- Posibile tensiuni politice între consilieri
„În ceea ce privește presupusele conflicte între consilierii PSD, AUR și PNL, nu consider necesar să comentez astfel de afirmații. Funcția administrativă pe care o dețin a fost întotdeauna prioritară față de considerațiile politice.
Am observat că, după un an de activitate, apar subiecte minore care sunt interpretate ca tensiuni, deși acestea nu afectează activitatea Consiliului Județean. Prioritatea mea și a echipei de conducere este derularea proiectelor pentru comunitate și soluționarea problemelor reale, fără a pierde timp cu dispute politice nefondate. Activitatea consiliului continuă în mod responsabil și profesionist, cu implicarea tuturor consilierilor, indiferent de apartenența politică.”
Concluzie
„În concluzie, toate deciziile și acțiunile Consiliului Județean Constanța sunt luate cu responsabilitate, transparență și respect pentru lege, având ca obiectiv prioritar interesul comunității și buna funcționare a instituțiilor publice”.