Conecteaza-te cu noi

Actual

Președintele Consiliului Județean a promis reabilitarea și dotarea unităților medicale din județ. Credeți că va reuși să modernizeze actul medical din Constanța?

Published

on

Horia Marius Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța a luat, la sfârșitul lunii octombrie 2017, o decizie radicală. L-a lăsat fără atribuțiile din sistemul medical pe vicepreședintele administrației județene, Daniel Learciu, și a preluat chiar el verificarea activității din unitățile medicale din județ. De altfel, Țuțuianu a spus că își va amenaja birouri în fiecare unitate medicală subordonată administrației județene, iar managerii acestora vor trebui să-i prezinte rapoarte săptămânale de activitate. 

 „Anunț public o decizie pe care o consider deosebit de importanță în ceea ce privește domeniul sanitar. Am spus la începutul mandatului că unul dintre principalele mele obiective privește domeniul sanitar; în primul rând, aș vrea să îi mulțumesc domnului Learciu pentru activitatea de coordonare a Direcției de Sănătate din cadrul Consiliului Județean pe care a depus-o în ultimul an și jumătate. Dumnealui este cel care a încercat să asigure managementul sistemului de sănătate, dar acum aș vrea să modific modul de funcționare a acestor unități, motiv pentru care domeniul acesta, începând cu ziua de azi, printr-o dispoziție de președinte, trece direct în subordinea președintelui Consiliului Județean. După cum știți, provin din management, am o vastă experiență în domeniul managerial și aș vrea să coordonez direct această Direcție pentru că este de impact major asupra cetățenilor județului Constanța. Cred că activitatea din spitale trebuie monitorizată și urmărită în detaliu și asta voi face de azi. Va exista în fiecare unitate medicală va exista un birou distict care va fi al președintelui Consiliului Județean și al președintelui de Administrație care conduce CA-ul de la fiecare unitate medicală. Săptămâna, dacă nu de două sau trei ori pe săptămână, mă voi deplasa eu sau președintele CA-ului și vom cere raportare săptămânală a managerului și asupra activității întregi a ceea ce se întâmplă. Pe românește, boală lungă, moarte sigură! A venit momentul când să ne implicăm direct în sistemul de sănătate”, a declarat Horia Țuțuianu pe 30 octombrie 2017. 

Tot atunci, Țuțuianu i-a dat ultimatum și managerului Spitalului Județean de Urgență Constanța, medicul Cătălin Grasa căruia i-a transmis că are niște activități de dus la îndeplinire până vara viitoare, în caz contrar “vom discuta în alți termeni”. 

După 3 săptămâni de la acest moment, șeful CJ Constanța declara pentru “Ordinea.ro” că problemele la Spitalul Județean Constanța sunt cele mai grave dintre toate unitățile medicale din județ și ele nu datează de azi, de ieri, ci de 10-15 ani… Totodată, Țuțuianu îi așteaptă pe manageri să îi prezinte luni rapoartele pentru această săptămână. Mai mult decât atât, președintele administrației județene a declarat tot atunci pentru ziarul nostru că vor fi demarate procedurile privind întocmirea listei investițiilor urgente pentru ca ele să fie prinse în bugetul județean aferent anului 2018. 

Advertisement

Ieri, șeful CJ Constanța a fost present la București unde a semnat, împreună cu premierul Mihai Tudose și ministrul Sănătății, Florian Bodog, contractul de achizitionare si livrare a unui echipament de rezonanta magnetica si a unui sistem de arhivare a imaginilor medicale (PACS) catre Spitalul Clinic Judetean „Sf. Apostol Andrei” Constanta. Potrivit lui Țuțuianu, aceste echipamente vor oferi posibilitatea unei diagnosticari mai rapide si mai precise. De asemenea vor ajuta si la reducerea cheltuielor generate prin achitarea serviciilor de imagistica asigurate in acest moment de un operator privat, iar fondurile economisite vor fi redirectionate spre alte sectii cu deficiente. 

De zeci de ani, constănțenii așteaptă reabilitarea și dotarea unităților medicale din județ, iar promisiunile liderilor administrației județene vin ca o gură de oxigen. Președintele CJ nu a prezentat niciun raport de activitate promis și nici lista investițiilor pentru anul în curs. Credeți că va reuși Horia Țuțuianu să facă pentru unitățile medicale din județ ceea ce predecesorii săi n-au reușit în mai bine de douăzeci de ani?

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions