Președintele României, Nicușor Dan, fost primar al Capitalei, a reacționat după tragedia de astăzi din București, în urma căreia trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 15 au fost transportate la diverse spitale din București.
„Explozia produsă astăzi într-un bloc de pe Calea Rahovei din București este o tragedie cutremurătoare care nu trebuia să se întâmple.
Gândurile mele se îndreaptă către cei răniți, către familiile îndoliate și către toți cei care trec acum prin clipe teribile.
Este revoltător și inadmisibil ca, în România anului 2025, siguranța cetățenilor să fie pusă în pericol din cauza neglijenței sau a unor decizii iresponsabile.
Cer asumarea responsabilității de către toți cei implicați, indiferent că vorbim despre instituții publice sau firme private. Cei care au știut și nu au acționat, cei care au permis, prin inacțiune sau neglijență, ca acest lanț de greșeli să culmineze cu moarte și distrugere, trebuie să răspundă.
Am solicitat instituțiilor responsabile sa comunice toate datele relevante pe măsura ce le obțin. Nu putem aștepta ani de zile pentru o anchetă care să se încheie în uitare. Cetățenii României așteaptă adevărul și acțiuni concrete.
Datele preliminare indică deja că această tragedie putea fi prevenită. Tocmai de aceea, nu mai e loc pentru explicații sterile sau pasarea responsabilității.
Verificarea instalațiilor de gaze, a centralelor și a echipamentelor nu este un act birocratic. Este o obligație legală si face diferența dintre viață și moarte.“, a declarat președintele Nicușor Dan.