Conecteaza-te cu noi
Polaris

Politica

Președintele Nicușor Dan îi cheamă din nou pe liderii partidelor din coaliție la Cotroceni

Published

on

Ilie Bolojan Nicusor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, va avea miercuri o nouă rundă de discuții cu liderii coaliției de guvernare, la Palatul Cotroceni, la care vor participa și reprezentanți ai sistemului judiciar, potrivit unor surse politice citate de News.ro. Întâlnirea are ca scop formarea unui grup de lucru care să stabilească forma finală a legii privind pensiile magistraților, astfel încât aceasta să fie conformă cu deciziile Curții Constituționale și să îndeplinească cerințele PNRR.

Întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și liderii partidelor din coaliția de guvernare, care s-a desfășurat marți la Palatul Cotroceni, s-a încheiat după aproximativ două ore. Surse avizate au declarat pentru stiripesurse.ro că se va constitui un grup de lucru pentru a se lua cea mai bună decizie cu privire la pensiile magistraților.

Concluzia discuțiilor a fost organizarea unei noi reuniuni, programate pentru miercuri, la care vor lua parte și reprezentanți ai sistemului judiciar.

Grup de lucru pentru forma finală a legii

Potrivit acelorași surse, noul grup de lucru va analiza variantele posibile pentru modificarea proiectului de lege, cu scopul de a asigura compatibilitatea acestuia cu prevederile constituționale și de a permite îndeplinirea jalonului asumat de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions